Muzeul Național al Banatului pune în scenă, joi, de la ora 20.00, la Bastion Theresia,o reconstituire istorică a Conferinței de pace de la Passarowitz, moment important pentru dezvoltarea modernă a regiunii noastre.

Instituția de cultură a Consiliului Județean oferă acest eveniment în pragul inaugurării unei expoziții pe tema momentului istoric de acum 300 de ani.

Trimișii plenipotențiari Damian Hugo, conte de Vermont și Ibrahim Aga, alături de gărzile lor de onoare, vor fi prezenți la Muzeul Național al Banatului pentru a vă oferi ceremonia semnării păcii între serenissimul Împărat al Romanilor, Carolus VI, și preaputernicul Ahmed Han, Sultan al Otomanilor. Ceremoniile vor fi marcate de lovituri de tun și de un spectacol oferit de partea otomană în cinstea încheierii păcii. Veniți să asistați la ceremonii și la ultimul osmanlî konser oferit de turci, ca gazde, pe teritoriul Banatului.

LĂSAȚI UN MESAJ