DISTRIBUIȚI

Jucătorii convocați în naționala României și a Fijiului de la Timișoara Saracens și-au încheiat evoluția la Cupa Mondială de Rugby din Anglia. În total, elevii lui Grainger Heikell au jucat 1477 de minute la competiția organizată din patru în patru ani.

Liderul minutelor în teren e centrul Paula Kinikinilau, naturalizat pentru această competiție. Sportivul a fost integralist în toate meciurile și a jucat așadar 320 de minute. Următorul pe lista celor din clasamentul minutelor jucate este Valentin Popârlan, cu 307 minute. Jucătorul din linia a II-a a fost titular în toate meciurile și doar cu Franța nu a fost integralist. El a și fost singurul jucător de la Timișoara Saracens care a marcat un eseu la ediția din 2015 a Cupei Mondiale, contra Italiei.

Pe locul trei este pilierul Manasa Saulo, din naționala Fijiului, cu 228 de minute. Manasa a fost titular și a jucat aproape toate cele 80 de minute în meciurile cu Anglia, Australia și Țara Galilor, dar a ratat ultimul meci din cauza unei suspendări. Pilierul l-a călcat pe cap intenționat pe galezul Luke Charteris, fiind pedepsit cu zece săptămâni de suspendare din pedeapsa de 16, deoarece i s-au acordat circumstanțe agravante. Jucătorul va rata astfel meciuri și la echipa de club.

Mădălin Lemnaru e al patrulea jucător în clasamentul minutelor, cu 240. Aripa a jucat integralist în meciurile cu Franța, Canada și Italia, iar în cel cu Irlanda nu a jucat deloc. Al cincilea este Valentin Calafeteanu, cu 192 de minute în teren. Demi-ul a fost titular cu Irlanda și Italia, dar a intrat și cu francezii și canadienii. Calafeteanu a adus 3 puncte dintr-o lovitură de pedeapsă în jocul cu Irlanda. Talonerul Andrei Rădoi a jucat 117 minute, fiind titular doar la meciul cu Irlanda, dar cu evoluții și în celelalte partide.

Stelian Burcea a prins 57 de minute după ce a intrat ca rezervă în meciurile cu Franța, Irlanda și Italia. Alexandru Țăruș a jucat doar 16 minute, adunate în partida cu Canada. Singurul jucător de la Timișoara Saracens care a nu a evoluat deloc a fost talonerul Eugen Căpățână.

 

Anda DELIU

(foto: facebook.com/rugbytimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ