DISTRIBUIȚI

ACS Poli joacă joi cu Steaua în sferturile Cupei Ligii la București, iar antrenorul Florin Marin și-a propus o nouă victorie. Tehnicianul e mulțumit de cum a mers echipa în perioada aceasta de scurtă pauză și e convins că elevii săi nu se vor intimida pe Național Arena.

Sunt accidentați pentru acest joc Srgjan Luchin, Ianis Zicu și Adrian Poparadu. Firește, Florin Marin a pregătit echipa și pentru penaltiuri. ”Victoria cu ei din campionat este un avantaj moral, dar sunt convins că Steaua pornește cu prima șansă. Este echipa campioană, este o echipă cu jucători de calitate, nu au mai pierdut de când au jucat cu noi, au un moral bun, joacă pe teren propriu. E un joc cu o miză deosebită pentru ambele echipe, se joacă la calificare, e altfel decât un meci de campionat. Orice echipă are puncte forte și puncte slabe. Steaua nu este o echipă care să nu fie vulnerabilă în anumite poziții. Vom căuta să ne calificăm, suntem pregătiți de penaltiuri. Au avut și ei nouă jucători la lot, la naționala mare, de tineret și de juniori, au avut și un amical pierdut cu Viitorul. Au căutat să facă acumulări, au fost într-un stagiu de pregătire la Brașov de șase zile, sunt convins că au făcut acumulările necesare. Au jucători buni în toate compartimentele, iar de la mijloc în sus au jucători care pot să facă diferența”, a declarat Florin Marin despre Steaua.

În perioadă de pauză, echipa timișoreană a jucat un meci amical cu Rad Belgrad, terminat 0-0. Florin Marin spune că e mulțumit de meci. De asemenea, tehnicianul a spus că nu se teme ca elevii săi să se intimideze deoarece vor juca pe Național Arena pentru prima dată în acest sezon. ”Am jucători cu experiență, jucători care au trofee câștigate în cariera lor, eu sunt convins că din acest punct de vedere nu vor fi probleme. Jucătorii au răspuns bine în perioada aceasta, am avut și noi un joc de verificare în Serbia. Jocul și-a atins scopul, am făcut un joc bun, am întâlnit o echipă bine organizată, agresivă, care ne-a pus probleme. În acest moment, echipa arată bine”, a mai spus Marin despre echipa sa.

Meciul începe joi seara la ora 21 și va fi televizat de Digisport, Dolcesport și Look TV.

 

Anda DELIU

(foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ