DISTRIBUIȚI

Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” împlinește 111 ani de la înființare și lansează un nou concept: LecTura de Forță. Miercuri, de la ora 12:00, la statuia din Piața Libertății, o carte va fi parcursă integral. Obiectivul va fi împrejmuit de cititori, cartea și microfonul vor trece din mână în mână, fiecare participant lecturând câte un fragment, spun reprezentanții Bibliotecii timișene. Volumul-țintă al primei ediții a LecTurii de Forță este cartea „Ca un vagabond într-o flanelă roșie”, al poetului timișorean Ion Monoran. De menționat că, în 2013, Biblioteca Județeană Timiș a publicat integrala regretatului autor: Dragă poezie. Seria recuperărilor continuă, astfel că BJT va reedita, în luna noiembrie, romanul „Somnul”, de George Șerban. Biblioteca Județeană Timiș „Sorin Titel” a fost fondată în 1904, iar în timp a devenit una dintre cele mai creative instituții de profil din țară. BJT a câștigat de două ori consecutiv, în 202 și în 2013, titlul de cea mai bună bibliotecă la Gala Industriei de Carte din România „Bun de Tipar”. Printre proiectele bibliotecii timișene se numără activități de promovare a lecturii precum „Carte cu personalitate”, „Pătura care citește”, „Cartea și locul”. (sursa: RADOR)

LĂSAȚI UN MESAJ