Veste bună pentru timişorenii sătui de şantierele din Piaţa Unirii privind proiectul de reabilitare. Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, a anunţat, în timpul ultimei şedinţe de partid, că lucrările se apropie de final. Conform declaraţiei sale, pavarea va fi finalizată la sfârşitul lunii, asta dacă vremea nu se înrăutăţeşte. Lucrările proiectului trebuie încheiate până la sfârşitului anului, pentru a nu pierde fondurile europene.

Primarul Timișoarei a promis, de mai multe ori, că lucrările nu vor depăşi termenul limită, însă consilierul local Alfred Simonis, membru PSD, se întreba retoric, la jumătatea lunii iulie 2015: „Dacă termenul de execuţie este trecut, cine va răspunde pentru pierderea a milioane de euro din fondurile europene alocate pentru această lucrare?”. Atacurile între cele două partide au continuat şi din cauza faptului că aproape toţi meşterii au plecat, în iunie, să strângă fânul –  lucrările de reabilitare fiind încetinite.

În timpul şedinţei de partid de astăzi, primarul Robu a declarat că ,,s-a văzut, la adresa proiectului, cât de nedrepte sunt acele aprecieri ale unor oameni care nu au făcut nimic în toată viaţa lor. La sfârşitul lunii, dacă vremea nu se schimbă, vom avea toată pavarea finalizată. Pentru decembrie ne mai rămân operaţiuni de vinisaj, de mobilare stradală şi iluminatul. Se va mai lucra, destul de mult în legătură cu lucrările de punere în valoare a descoperirilor arheologice. În acest sens, nu s-au finalizat lucrările din cauza procedurilor şi duratei de cercetare’’.

vicariatul-sarbesc-tmEdilul-şef al urbei de pe Bega este bucuros de faptul că se avansează cu reabilitarea unor clădiri istorice din Piaţa Unirii. ,,Este o adevărată plăcere să vezi Vicariatul Sârbesc atât dinspre din Piaţa Unirii, cât şi când vii de pe Gheorghe Lazăr’’, a spus Nicolae Robu, care recunoaşte că şi clădirea în care se ţin şedinţele de partid trebuie reabilitată. Aceasta nu aparţine, în totalitate, PNL-ului.. Co-preşedintele de partid, filiala Timiş, a explicat că se caută ,,formule pentru reabilitarea ei în regim de urgenţă, pe banii noştri, a celor care avem spaţii aici’’. Astfel, costurile vor fi reduse, iar reabilitarea necesită obţinerea de avize de la Monumente, conform spuselor primarului Robu.

pnl-timisoaraProiectul de reabilitare a centrului vechi are în vedere refacerea completă a zece străzi în zona Unirii (Sergent Constantin Mușat, Vasile Alecsandri – pe tronsonul Piața Unirii și Libertății, Lucian Blaga – pe tronsonul Piața Unirii și Huniade, Florimund Mercy, Franceso Grisselini, Fără Nume 2, Radu Negru, Eugeniu de Savoya, General Praporgescu și Enrico Carusso), precum și înlocuirea rețelelor subterane, a pavajului, iar Piețele Sfântul Gheorghe, Țarcului și Libertății, excepție făcând Piața Unirii, vor fi schimbate aproape în totalitate.

A. STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ