DISTRIBUIȚI

BC Timișoara, CH Poli și Timișoara Saracens mai au încă dificultăți financiare, chiar dacă noul SCM (sport club municipal) a început să prindă contur. Doar pentru ceea ce a rămas din 2015, noul SCM va avea un buget de 3 milioane de lei, dar datoriile din urmă sunt foarte problematice pentru BC Timișoara și CH Poli, care într-un viitor nu foarte îndepărtat, ar risca și o dezafiliere.

Bugetul clubului a fost stabilit prin însumarea banilor solicitați de cele trei echipe. Astfel, cei de la Timișoara Saracens primesc jumătate, chiar dacă au cele mai mici probleme dintre toate cele trei grupări sportive. Bugetul e pentru partea rămasă din anul fiscal, și calendaristic, 2015. ”Bugetul a rezultat din cele trei proiecte pe care noi le-am depus la Consiliul Local Timișoara”, a explicat Țoancă. Așadar, fiecare echipă a primit cât a solicitat. SCM-ul are avantaje și dezavantaje față de finanțarea veche, cu cotizație, pe legea ONG-urilor. Din banii publici se vor putea plăti salarii, dar nu se pot plăti datoriile acumulate de când s-au blocat banii ce se acordau sub formă de cotizație. Aceste datorii vor putea fi plătite doar dacă Curtea de Conturi dă un răspuns favorabil la contestația făcută de primărie la decizia de blocare a finanțării. La noul SCM nu se va putea apela la rectificări bugetare, dar banii necheltuiți se pot păstra de pe un an pe altul.

Odată cu înființarea noului club, practic, jucătorii vor trebui să semneze înțelegeri cu noua entitate. Echipa de rugby va avea alt CIS (certificat de identitate sportivă) din ianuarie, de când începe un nou sezon competițional. Până în vară, BC Timișoara și CH Poli rămân la vechiul CIS, iar până atunci vor avea protocoale de colaborare cu SCM-ul. BC Timișoara a semnat contractele de aderare, dar CH Poli nu. Echipa de handbal este secție a Clubului Sportiv Universitar Politehnica, finanțat de la Ministerul Educației și Cercetării. Cu banii de la acest club, echipa de handbal a putut suporta cheltuielile de organizare de meciuri și deplasare. ”Cei de la baschet au semnat contractele, pentru că acolo situația este disperată. La handbal situația este puțin mai complexă, au și ei datorii de 3 luni la salarii. Toate cele trei echipe au datorii, nu doar salarii, ci și taxe, sume pentru masa sportivilor, cazare”, a spus Țoancă.

BC Timișoara și CH Poli au acumulat datorii din urmă foarte mari, iar dacă Curtea de Conturi nu va da un răspuns favorabil, riscă să fie și dezafiliate. Foștii jucători veniți în vară la BC Timișoara și plecați între timp și-au depus memorii, iar în timp, sancțiunile pot duce și la dezafilierea echipei. Noul SCM nu poate rezolva problema aceasta, iar totul depinde de Curtea de Conturi. Radu Țoancă a spus că are semnale că răspunsul va fi favorabil.

 

Anda DELIU

(foto: pressalert.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ