În peste 60 de orașe din țară, dar și în Republica Moldova, s-a sărbătorit ”Săptămâna Vieții”. Cu această ocazie se organizează un marș pentru viață, din dorința de a accentua importanța acesteia. Mișcarea va avea loc și la Timișoara, în aceeași zi, iar tema acestui an fiind ”Fiecare viață este un dar”.

În România, Marșul pentru Viață se află la ediția a V-a, iar în Republica Moldova, la prima ediție. Până în prezent sunt anunțați organizatori în peste 60 de orașe din România și, în premieră, în Republica Moldova, la Chișinău și Orhei, în timp ce anul trecut evenimentul s-a desfășurat în 40 de orașe. Prin această manifestare, bisericile, organizaţiile creştine, cele pro-vita şi pro-familia lansează un nou apel tuturor celor interesați în a organiza în data de 21 martie 2015 marşul naţional simultan pentru viaţă în oraşele ţării.marsul pentru viata foto

„Mesajul pe care dorim să îl transmitem prin tema acestui an este că fiecare persoană este unică și are o valoare infinită, iar societatea are doar de câștigat dacă sprijină persoanele cu nevoi speciale și, în particular, dacă sprijină o femeie aflată în criză de sarcină să nască și să crească persoana pe care o poartă în pântece, un dar către ea și un dar al ei către familie și către întreaga societate”, spune  Ioana Picoș, purtător de cuvânt al Marșului pentru Viață 2015.

Inițiatorii doresc să atragă atenția asupra cazurilor în care femeia primește în timpul sarcinii un diagnostic pentru copil, precum Sindromul Down, sau alte maladii care le determină pe mame să avorteze.

„De aceea am ales, pentru ziua desfășurării marșului, data de 21 martie, în care se sărbătorește Ziua Mondială a Persoanelor cu Sindrom Down. Urmărim să sensibilizăm societatea. Discriminarea persoanelor cu Sindrom Down, a persoanelor cu nevoi speciale în general, începe înainte de naștere. Considerăm că orice viață umană este demnă de respect și ajutor, indiferent de alte criterii precum etnie, sex, religie, stare de sănătate, stare de dezvoltare și așa mai departe”, mai spune Ioana Picoș.

În Timisoara, ”Marşul pentru Viaţă – Fiecare viață este un dar” se va desfășura sâmbătă, 21 martie, cu pornire de la Catedrala Mitropolitană la ora 12:00. Traseul pe care participanții îl vor parcurge este următorul: Bulevardul Regele Ferdinand – Bulevardul C.D. Loga – Strada 20 Decembrie 1989 – Bulevardul C.D. Brătianu – Bulevardul Revoluției 1989 – Prefectura Județului Timiș.

Nicoleta POPA

LĂSAȚI UN MESAJ