DISTRIBUIȚI

După ce a fost abia pe locul 14 cu privire la lista PNL pentru viitorul Consiliu Local al Timişoarei, Petrică Folică şi-a dat demisia din partid. Politicianul va candida pentru funcţia de primar din partea PND, continuatorul fostului PP-DD, partid condus acum de Daniel Fenechiu.

PNL Timiş a finalizat lista pentru Consiliul Local Timişoara. Viceprimarul Dan Diaconu, mâna dreaptă a primarului Nicolae Robu, este pe primul loc. Top 3 este completat de Ștefan Sandu și Grigore Grigoroiu. În februarie, Nicolae Robu a emis o notă internă adresată și lui Dan Diaconu, acuzând lipsă de implicare și dezinteres în problema bazinelor de înot din cartiere și a terenurilor de sport.

Petrică Folică a scris pe Facebook că „(…) doresc să impun o transparență totală privind modul în care este gestionat banul public în Primăria Municipiului Timișoara. Un proiect pe care îl consider deosebit de important pentru timișoreni este ca măcar acum, după 26 de ani de la Revoluție, să înființăm Muzeul Revoluţiei Anticomuniste din Timișoara. Acesta va fi un reper unic pentru cunoaşterea adevărului istoric de către generaţiile tinere şi va dovedi că în decembrie 1989 la Timişoara s-a dat ora exactă a democraţiei. În plus, acest muzeu va constitui un atu important pentru obţinerea titlului de Capitală Culturală Europeană de către urbea noastră. Dragi timișoreni, prin acest mesaj doresc să vă transmit că oamenii onești, dar fermi, pot schimba în bine fața politicii și a administrației locale în Timișoara. Eu am demonstrat că pot. Obiectivul candidaturii mele la funcția de Primar al municipiului Timișoara este administrarea bugetului și a patrimoniului local doar în beneficiul timișorenilor, nu al grupurilor de interese private”.

Ordinea pe listă a fost stabilită în felul următor: fișa candidatului – 40%, votul Biroului Politic Local Paritar PNL Timișoara – 20%, votul co-președinților PNL Timiș, Nicolae Robu și Dan Popa – 20%, dar și votul primarului Nicolae Robu, candidatul partidului la funcția de primar – 20%. Pe listă sunt 36 de liberali care aspiră la un mandat de consilier local.

Candidații PNL pentru Consiliul Local Timișoara la alegerile din iunie 2016 sunt: Dan Diaconu, Constantin Ștefan Sandu, Grigore Grigoroiu, Simion Moșiu, Radu Dimeca, Adrian Lulciuc, Olimpia-Maria Oprea, Daniela Mariș, Adelina Tîrziu, Ciprian Mihok, Robert Kristof, Lorenzo Barabas, Lucian Căldăraru, Petrică Folică, Alin Sîrbu, Ciprian Orhei, Claudiu Dragomir, Lavinia Hogea, Clarisa Rădulescu, Daniel Medveșan, Livian Hotico, Adrian Stoia, Mihaela Valcovici, Vasile Vesa, Doina Schedan, Patriciu-Mălin Rușeț, Dumitru Popovici, Maria Lăutaru, Nicolae Colhon, Florian Stoian, Cătălin Iapă, Elena Samoilă, Constanța Căldăraru, Adina Muntean, Gheorghe Sabău, Leontin Matei.

Candidatul Partidului Naţional Democrat a mai scris că „(…) De unul singur, am blocat planuri ale grupurilor de interese private și ale politrucilor care ar fi creat prejudicii patrimoniului Timișoarei”.

Conform agrepres.ro, Daniel Fenechiu, preşedintele PND, a transmis că proiectul de țară al partidului este „redeșteptarea” națiunii române și întărirea „coloanei sale vertebrale”, un program „ambițios” prin care dorește să tragă un semnal de alarmă în legătură cu posibilitatea ca națiunea română să dispară dacă nu se face nimic.

În cursa pentru Primăria Timişoara s-au mai înscris actualul primar Nicolae Robu (PNL), Florin Bîrsășteanu (PSD), Adrian Orza (independent), Marius Cristinel Dugulescu (PMP), Molnár Zsolt (UDMR), Cosmin Trif (PPU), Simona Gabriela Tiriteu (BUN)​ şi Adrian Borugă, candidatul M10.

Puteți citi întreaga declarație politică a lui Petrică Folică pe https://www.facebook.com/folica.petrica/posts/1142424812468343.

A. STOICA

(sursa  foto: facebook.com/folica.petrica)

 

LĂSAȚI UN MESAJ