DISTRIBUIȚI

Primarul Todaşcă, spaima banului public, a făcut angajări ilegale cu iz electoral. Prejudiciu de peste 3 miliarde de lei vechi * Mârlănii pe bandă rulantă * Alte plăţi nejustificate. Încă un prejudiciu, estimat la nivelul sumei de 289.902 lei * Todaşcă a plătit aproape 3 miliarde de lei doar pentru nişte listări de pe net.

Continuăm, aşa cum am promis, prezentarea abuzurilor inimaginabile descoperite de Camera de Conturi de judeţului Timiş la Primăria comunei Săcălaz, ajunsă pe mâinile unor indivizi pentru care încălcarea legii a devenit ceva obişnuit, la ordinea zilei.

Precizăm că toate aceste ilegalităţi de la Primăria comunei Săcălaz au fost confirmate, definitiv și irevocabil, de decizii ale instanțelor de judecată! Mai exact, de Tribunalul Timiș (Hotărârea nr. 340 din 02.03.2015) și Curtea de Apel (Hotărârea nr. 590 din 03.03.2016).

De altfel, pentru prejudiciul total, estimat la 1.348.523 lei noi, adică aproape 13,5 miliarde de lei vechi, primarul Todașcă a fost dat pe mâna Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, fiind acuzat de auditorii externi de la Camera de Conturi Timiş de abuz în serviciu contra intereselor publice, faptă aspru pedepsită de Noul Cod Penal.

Todaşcă – angajări ilegale cu iz electoral. Prejudiciu de peste 3 miliarde de lei vechi

Înaintea alegerilor locale din 2012, dar în special în 2011 şi 2012, Primăria comunei Săcălaz a făcut plăţi importante, de 3 miliarde de lei vechi, prin încheierea unui număr de 24 de contracte civile de angajare, salariul acordat fiind cuprins între 690 şi 750 de lei pe lună.

Câteva exemple:
Coman Dumitru – şofer cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 690 de lei / lună
Dărăban Florian – şofer cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 550 de lei / lună
Petrica Ioan – corepetitor cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 705 de lei / lună
Cimponeri Florin – îngrijitor spaţii verzi cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de la 400 la 700 de lei / lună
Ioviţă Nicolae – îngrijitor Cimitirul Ortodox Beregsău Mare cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 700 de lei / lună
Creţu Rodica – îngrijitor spaţii verzi cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 690 de lei / lună
Stoicov Radovan – îngrijitor spaţii verzi domeniul public cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 690 de lei / lună
Popovici Marius – îngrijitor spaţii verzi cu 2 ore / zi – remuneraţie brută de 690 de lei / lună

Care a fost, de fapt, mârlănia?

În primul rând, aceste contracte au fost încheiate cu încălcarea legislaţiei în vigoare întrucât primăriile pot angaja doar funcţionari publici sau personal contractual, nicidecum nu pot face angajări în baza unor contracte (convenţii) civile de angajare. Această formă de angajare, atenţie!, nu se mai regăsea în Codul Muncii, fiind profund ilegală (potrivit legii, se pot face doar contracte individuale de muncă, pe termen limitat sau nelimitat).

În al doilea rând, pentru întreţinerea spaţiilor verzi, cimitirelor şi a domeniului public au existat simultan aceste contracte, plus contracte cu societăţi comerciale. Dar, de fapt, activitatea de întreţinere era asigurată strict, direct şi numai de Serviciul Public de Gospodărire Comunală. Cu alte cuvinte, deşi SPGC făcea treaba, Todaşcă deconta munca (neprestată) atât unor firme cât şi unor persoane fizice.

De asemenea, pe lângă faptul că aceste contracte ilegale s-au încheiat în plină criză, când toate administraţiile ar fi trebuit să strângă cureaua, aceşti oameni plăţi pentru 2 ore pe zi direct din dispoziţia ilegală a primarului ajungeau să câştige la fel de mult ca angajaţii din primărie, care primeau aceiaşi bani pentru pentru 8 ore / zi.

Aceste contract au avut un evident caracter electoral, deoarece s-au încheiat în 2011 şi 2012, iar după alegeri au dispărut complet din practica administraţiei conduse de Ilie Todaşcă. De altfel, echipa de auditori a Camerei de Conturi a apreciat că primarul a acţionat cu intenţie directă, existând indicii de comitere a unor fapte prin încălcarea legilor penale (de aceea, mai mult ca sigur, pentru prejudiciul total estimat aproape 13,5 miliarde de lei vechi, primarul Todașcă a fost dat pe mâna Parchetului).

Cităm, pentru ca lucrurile să fie şi mai clare, şi din hotărârile instanţelor de judecată pe aceeaşi temă:

“Ceea ce se reproșează UATC la acest punct este aceea că, în perioada 2010 – 2012, din bugetul UATC Săcălaz s-au efectuat plăți nelegale în sumă totală de 308.523 lei, către un număr de 24 persoane fizice, în baza unor contracte (convenții) civile de angajare având ca obiect întreținerea spațiilor verzi și a cimitirelor. Ca abateri de la legalitate s-a reținut de către Camera de Conturi faptul că a majorat fără temei legal cheltuielile și plățile instituție, a denaturat rezultatul patrimonial al exercițiului bugetar și a denaturat situațiile financiare întocmite la data de 31.12.2012.

Tribunalul constată că în mod corect a fost dispusă această măsură și în mod just a fost respinsă contestația administrativă a reclamantei motivat de lipsa necesității serviciilor și nerespectarea prevederilor Legii nr. 284/2010. În mod pertinent s-a subliniat, susținut sub aspect probator, faptul că UATC a contractat în aceeași perioadă cu cele mai sus arătate servicii de îngrijire spații verzi și cimitire, ceea ce nu se justifică din punct de vedere al necesității al necesității și oportunității, ceea ce face ca plățile să fie nelegale. Nu pot fi primite argumentele reclamantei referitoare la încheierea acestor convenții în funcție de nevoi deoarece chiar mai sus s-a arătat cum parte din aceleași servicii, în speță de întreținere a spațiilor verzi și cimitire, au mai făcut obiectul unor comerciale în aceeași perioadă, stabilindu-se totodată că în fapt aceste servicii au fost prestate de fapt de către Serviciul public de gospodărire.

De asemenea, s-a reținut că aceste convenții civile au fost încheiate cu încălcarea prevederilor Legii nr. 284/2010 potrivit căruia în cadrul unităților administrativ teritoriale pot fi angajați funcționari publici sau personal contractual, doar în baza unor contracte de muncă, dar sub nici o formă nu pot fi angajate și retribuite persoane în baza unor așa numite contracte civile de angajare. Argumentele reclamantei referitoare la faptul că aceste contracte civile de prestări servicii nu conferă prestatorului calitatea de salariat și nici vreunul don drepturile care decurg din această calitate nu pot fi primite. În primul rând, nu se poate deroga de la prevederi legale imperative prin acordul de voință a părților, în speță părți a acestor convenții. Totodată, nu prezintă nici o relevanță pentru efectele contractului denumirea pe care părțile o dau contractului și maniera în care UATC a întocmit formalitățile financiar-contabile, ci aceste efecte sunt cele prevăzute de lege în considerarea conținutului concret al raportului juridic încheiat între părți și care nu poate fi reținut ca fiind unul specific unei convenții civile. Unul din elementele definitorii ale acestei convenții, cel puțin la epoca la care au fost încheiate, este aceea că prestația nu intră sub aspectul conținutului său sub coordonarea și subordonarea beneficiarului”.

Alte plăţi nejustificate. Prejudiciu estimat la nivelul sumei de 289.902 lei

Pe parcursul anului 2012, din bugetul Primăriei Săcălaz s-au efectuat plăți nelegale de către Alfa Protect SRL în baza contractelor nr. 54/01.09.2008 și nr. 31/07.08.2008, precum și a actelor adiționale, având ca obiect consultanță în domeniul securității și sănătății în muncă. În perioada 2010-2013, Alfa Protect SRL a emis facturi către Primăria Comunei Săcălaz în valoare totală de 289.902 lei, fiind achitată până la data efectuării misiunii de audit suma de 259.274 lei, rămânând un sold de 30.628 lei.

Echipa de audit a reținut faptul că potrivit prevederilor art. 34 din HOTĂRÂREA nr. 1.425 din 11 octombrie 2006, Alfa Protect SRL avea obligația să întocmească un raport de activitate semestrial, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 10 la hotărâre, însă aceasta în perioada 2010-2012 nu a depus nici un raport, iar în anul 2013 Alfa Protect SRL nu a mai executat servicii pentru primăria Comunei Săcălaz, ci doar a emis facturi aferente anului 2012.

facsimilalfaprotectNu se reproșează Primăriei Săcălaz faptul că a externalizat aceste servicii, deși a avut posibilitatea să nu o facă, potrivit Legii securității și sănătății în muncă nr. 319/2006, ci conținutul concret al serviciilor contractate și prestate și cuantumul prețului achitat pentru acestea. Astfel, s-a reținut de către Camera de Conturi Timiş faptul că, prin comparație cu aceleași servicii contractate în 2013 de la o altă societate comercială, prețul plătit pentru servicii constând în „listat și îndosariat noțiuni generale cu privire la siguranța și securitate în muncă, noțiuni ce se pot lista de pe internet este în mod evident nejustificat, aprecierea fiind făcută prin raportare la numărul angajaților din primărie în intervalul 2010-2013 și a evidențiat un preț de circa 10 ori mai mare, diferența reprezentând prejudiciul estimat!

Citiţi cu atenţie zona marcată cu roşu a documentului ataşat. Veţi înţelege cum gaşca lui Todaşcă a jefuit realmente bugetul comunei Săcălaz.
(va urma)

1 COMENTARIU

  1. Todasca Ilie este rege la Sacalaz dupa cum ii place sa spuna. Da salarii preferentiale clanului mafiot care s-a format acolo: secretara comunei SImona Vlad care are salariul de 7000 lei, Tulcan Otilia 6500, Pancz Maria 6500, etc, etc. Acestea sunt salarii pentru functionari publici intr-o comuna devalizata de Todasca dupa bunul plac. Din pacate nimeni nu face nimic pentru ca Todasca si Simona Vlad cunosc pe toata lumea (de la Dragnea la Grindeanu, Ostaficiuc, avocatul Razvan Covaci, Kasai de la ITM, ministri, procurori DNA, sefi de la Curtea de Conturi, procurori, judecatori, etc.) Deocamdata cam nimic nu le poate sta in cale. Demersurile si anchetele jurnalistice din pacate raman fara nici un ecou sau consecinta. Traiasca democratia si Todasca !!

LĂSAȚI UN MESAJ