DISTRIBUIȚI

DJ 582 Văliug-Slatina Timiș este supus unui trafic greu, deşi gabaritul maxim admis este de 7,7 tone. Cu toate acestea, camioanele încărcate cu lemne circulă nestingherite. Poliţia rutieră spune că nu poate face mare lucru fără ajutorul administratorului drumului. Inspectorul Alin Anderca explică: „Pot fi desfăşurate activităţi de control în trafic pentru a se verifica dacă se respectă această restricţie de circulaţie, însă acţiunile sunt organizate în comun de Poliţia rutieră şi reprezentanţi din cadrul Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat de la Consiliul judeţean Caraş-Severin. Pentru a stabili dacă s-a depăşit limita de tonaj trebuie să se efectueze cântărirea vehiculelor respective. Consiliul judeţean trebuie să vină cu cântarul”.

Aici apare şi problema, pentru că la Consiliul Judeţean nu mai există cântarul. De fapt nu mai sunt oameni care să opereze pe cântar, spune şeful Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat, Corina Pascotă: „O parte dintre ei au fost reţinuţi pentru luare de mită. Alţii şi-au dat demisia şi au plecat. Ca să poţi să pui alţi angajaţi să lucreze pe acest cântar trebuie să te încadrezi între cei nominalizaţi prin dispoziţia preşedintelui”.

Din cauza acestor disfuncţionalităţi, o investiție de 121 milioane de lei a Consiliului Județean, din fonduri europene, riscă să se distrugă. Dacă ar interveni singuri, poliţiştii rutieri pot aplica doar o sancţiune pentru nerespectarea semnificaţiei indicatorului de gabarit, respectiv o amendă de 750 de lei, care, dacă este achitată în 48 de ore, se reduce la jumătate. În cazul în care s-ar folosi cântarul, sancţiunea pentru depăşirea gabaritului este de la două mii de lei în sus. (sursa: RADOR)

LĂSAȚI UN MESAJ