DISTRIBUIȚI

Ingineria Genetică în Agricultură este știința care  asigură progresul în domeniu. În viitor se presupune că Ingineria Genetică va asigura resursele de hrană necesare pentru toată populația planetei. Deja în lume sunt plantații agricole, în medii vitrege, fără lumină solară. Iată cum poate știința să schimbe cursul firesc al lucrurilor, iar la Timișoara studenții interesați pot fi inițiați în acest domeniu interesant. Facultatea de Horticultură și Sivicultură din Timișoara este singura din țară care are o asemenea specializare. În domeniul Biotehnologiei, facultatea pune la dispoziția viitorilor studenți un număr de 22 de locuri subvenționate de stat și 15 locuri cu taxă. La această specializare, evident, nu se pot realiza cursuri la distanță, pentru că viața de student se petrece preponderent în laboratoare. Cât despre șansa integrării pe piața muncii, a includerii în domeniul cercetării avansate în țară sau străinătate, este aproape o certitudine pentru că aici sunt pregătiți specialiști în biotehnologie vegetală, cercetători în laboratoare de cercetare genetică sau micromultiplicare, specialiști în industria alimentară, farmaceutică și de exploatare a plantelor.

De regulă, absolvenții de liceu își selectează greu drumul spre o carieră, fiind debusolați de lipsa informațiilor în ceea ce privește oportunitățile pieței muncii. Mulți aleg facultăți la îndemână, care au cursuri abordabile, se feresc de facultățile tehnice, deşi acestea sunt cele mai eficiente pentru un viitor profesional sigur, care oferă oportunități nenumărate.

În Banat, Facultatea de Horticultură și Sivicultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului “Regele Mihai I al României”este mai necesară decât multe altele, pentru că este o zonă favorabilă sectorului agricol și a sectorelor economiei adiacente acestuia. Din fericire, facultatea pune la dispoziție specializări de actualitate. În anul academic 2016 – 2017 studenţii pot alege dintre următoarele specializări : Horticultură; Inginerie Genetică în Agricultură; Peisagistică; Silvicultură.

Baza materială pentru specializarea Horticultură face diferența. Laboratoare, sere, plantații de viță de vie, livezi de pomi fructiferi, asta înseamnă să te specializezi în acest domeniu. Facultatea pregătește  specialiști în producție horticolă, consultanți de specialitate, viitori funcționari pentru agențiile și oficiile de specialitate din țară, specialiști pentru unitățile de producție din țară. Un absolvent al cursurilor de licență, Dan, este acum tehnician viticol la Pâncota, după ce i s-a făcut o propunere în urma unui stagiu de practică. Raico are o afacere în domeniul legumiculturii. A accesat deja fonduri europene pe Măsura 6.1 în valoare de 40.000 de euro.  Alex avea deja în proprietate o plantație viticolă pe care acum o poate exploata eficient. Daniel este organizator de evenimente- decorațiuni florale. Cunoscând bine domeniul, știe exact cum să își facă treaba fără eșecuri. Anul acesta facultatea oferă 33 de locuri subvenționate, 27 de locuri cu taxă, la zi și 50 la fără frecvență.

Specializarea Peisagistică este ideală pentru tinerii care au aptitudini la desen, sunt creativi și au viziune. Este prima facultate care a introdus o specializare de acest fel, și deja sunt ingineri peisagiști în țară care au succes. În domeniul public, primăriile sunt în permanentă căutare de experți în birourile de Mediu și Urbanism. Alex, absolvent al acestor cursuri, a ales să înființeze, împreună cu soția, o firmă proprie de peisagistică la Timișoara. Anul acesta sunt 22 de locuri disponibile subvenționate, pentru  viitorii peisagiști care vor schimba aspectul comunist al multor parcuri din țară, și 15 locuri cu taxă.

Facultatea pregătește cu brio și sivicultori, deja specializaţi imediat ce fac pasul în câmpul muncii să lucreze în domeniul gestionării durabile a pădurii, exploatării lemnului, managementului forestier, în protecția pădurilor și cinegetică. Pentru specializarea Sivicultură, facultatea are scoase la concurs 38 de posturi subvenționate și 35 la taxă.
Mai multe detalii puteţi regăsi accesând
http://www.usab-tm.ro/USAMVB-T_Facultatea-de-Horticultura-si-Silvicultura_ro_3.html

LĂSAȚI UN MESAJ