DISTRIBUIȚI

ASU Poli a pierdut cu 3-1 al doilea amical cu echipa a doua a cleor de la Bekescsaba, jucat în cantonamentul din Ungaria. Timișorenii nu au marcat din acțiune, ci dintr-un penalti transformat de Vucea.

Maghiairi de la Bekescsaba Elore II au avut și trei oameni de la prima echipă, recent retrogradată din prima ligă. Daniel Toth a deschis scorul în minutul 34, după o pasă venită de la Szalai, cu călcâiul. La faza următoare, Teuț i-a centrat bine lui Blănaru, dar acesta a trimis balonul pe lângă poartă. Ungurii au majorat diferența în ultimul minut al reprizei întâi, prin Szalai, după ce Blănaru a pierdut o minge.

În repriza a doua, portarul grec Markos Gakos a apărat un șut al lui Toth din minutul 57. Trei minute mai târziu, Bădăuță a scos un penalti transformat de Vucea pentru 2-1. Gakos a mai apărat o centrare a lui Birtalan, dar Bekescsaba a mai înscris în minutul 86, prin Urbin. ASU Poli nu a putut marca din acțiune, astfel că scorul a rămas 3-1. În acest meci a fost testat tânărul mijlocaș orădean Andrei Haș, care nu s-a evidențiat însă cu nimic.

Elore Bekescsaba II: Ribanskzi – Koszo, Pilan, Granitz, Juhasz, Szelpal, Bagi, Kalman, Medyes, Szalai, D. Toth.  Au mai intrat din minutul 60 Gyurjan – Benyei, Feher, Kelemen, Fabio, Spitzmuller, Takacs, Ihrig, Birtalan, Nagy, Urbin,

ASU Poli Timișoara: A. Constantinescu – Stefanovici, Telescu, Gălan, P. Niță, D. Constantinescu, Stancu, Teuț, Blănaru, Băban, Bădăuță. Au mai intrat Gakos – Birău, Marin, Todorov, Taub, Bilia, Vucea, Țugui, A. Haș.

ASU Poli joacă sâmbătă de la ora 12 ora României cu prima echipă a celor de la Bekescsaba.

 

Anda DELIU

(foto: druckeria.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ