DISTRIBUIȚI

În luna august a.c., procurorii DNA Timiş au trimis pe masa judecătorilor Tribunalului Timiş un dosar de evaziune fiscală, cazul fiind mediatizat miercuri într-un comunicat al procurorilor anticorupţie. Printre inculpaţi, un boschetar care – în baza metodei brevetate anii trecuţi în întreaga ţară – prelua firme cu datorii. L-am regăsit în rândul beneficiarilor de servicii din partea boschetarului-afacerist şi pe Dănuţ Nelu Izvenari, condamnat în acelaşi dosar de corupţie cu Liviu Spătaru, fost primar al municipiului Reşiţa. Dar am mai descoperit un alt aspect, deosebit de grav: până să fie trimis în judecată de către procurorii DNA, boschetarul cu afaceri de miliarde a fost scos basma curată în repetate rânduri, fie că s-a aflat în faţa unor judecători, fie că i s-au făcut plângeri la Parchet. Citiţi şi vă minunaţi!

Finalmente, l-au dovedit!

Potrivit unui comunicat oficial al Direcției Naționale Anticorupție, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Timișoara au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a mai multor inculpați pentru un prejudiciu de 14.914.198 lei. Între aceştia, şi Cristinel Marius Robitu, descris de către procurori drept „persoană fără adăpost și cu un grad de instrucție precar (2 clase)”, acuzat că – instigat fiind de inculpatul Florin Şerban (administrator al mai multor societăţi comerciale, inclusiv pe raza judeţului Timiş) – a declarat în fața unui notar public aspecte necorespunzătoare adevărului, respectiv faptul că, încă din luna februarie 2009, el este administratorul unei societăți (administrată în fapt de Ioan Cova) prin care s-a derulat un circuit financiar fictiv.

Ioan Cova, spun procurorii, beneficiind de ajutorul inculpaților Șerban Florin și Singur Mona, a înregistrat în contabilitatea societății administrate 603 de operațiuni fictive de achiziție de la 4 societăți comerciale și 1106 operațiuni fictive de vânzare către societatea administrată de inculpatul Șerban Florin, cu scopul de a se sustrage obligațiilor fiscale, cauzând astfel un prejudiciu bugetului consolidat al statului de 5.610.189,69 lei (1.324.001,06 euro).

De fapt, arată procurorii DNA, începând cu anul 2009, cunoscând faptul că una dintre societățile deținute de inculpatul Șerban Florin se află în procedura insolvenței, inculpatul Cova Ioan i-a propus acestuia să deruleze activități fictive de vânzare către această societate pentru a profita de dispozițiile legale din acea perioadă care prevedeau că societatea vânzătoare nu mai colectează TVA de la cumpărătorul aflat în procedura insolvenței. În baza acelei înțelegeri, inculpații Cova Ioan și Șerban Florin au convenit ca acesta din urmă să preia controlul, prin persoane interpuse, asupra unor societăți comerciale care să simuleze operațiuni de livrare a unor mărfuri către societatea administrată de inculpatul Cova Ioan, mărfuri pe care această societate să le revândă, tot fictiv, către altă societate, în regim de scutire de TVA.

“Afacerile” boschetarului Robitu

Potrivit informaţiilor pe care le deţinem, boschetarul Robitu a preluat de-a lungul timpului cel puţin trei societăţi comerciale.

Astfel, prin Actul adiţional nr. 2 din 28 decembrie 2010, Cristinel Marius Robitu devine asociat majoritar (80%) şi administrator al Banat Construct Petrol SRL Reşiţa. Anterior, societatea era deţinută de Alina Ludmila Băetu şi Dănuţ Nelu Izvenari, ambii domiciliaţi în Iaşi, fiind administrată de Izvenari. După cesiune, Băetu a rămas cu 1%, iar Izvernari cu 19%.

Prin Hotărârea nr. 1/27.12.2010, cetăţeanul sloven Milutin Resetarevic, asociat unic şi administrator al SC Triglav SRL Timişoara, majorează capitalul social al firmei menţionate de la 200 la 210 lei, împărţindu-l în 21 de părţi sociale în valoare de 10 lei fiecare, îl introduce pe Cristinel Marius Robitu în societate cu o parte socială şi-l înscăunează pe boschetar în funcţia de administrator. În 30.03.2011, cetăţeanul sloven se retrage definitiv din societate.

Prin Hotărârea nr. 2/12.03.2011, numitul Eugen Cărbune, domiciliat în Giroc, asociat unic şi administrator al SC Trust & Partner SRL Reşiţa, cesionează părţile sociale către Cristian Narcov (care devine asociat cu 51,94%) şi Cristinel Marius Robitu (care devine asociat cu 48,06%, dar şi administrator). Ba chiar, Cărbune declară că a primit de la cei doi, adică inclusiv de la boschetarul-afacerist, suma de 23.100 de lei, reprezentând contravaloarea părţilor sociale.

A fost scos basma curată de nenumărate ori. Sute de miliarde de lei, nerecuperate!

Îin Raportul depus la Tribunalul Caraş-Severin (dosar 1173/115/2011), lichidatorul judiciar al Banat Construct Petrol SRL Reşiţa considera că există premisele de atragere a raspunderii patrimoniale a lui Cristinel Marius Robitu, dar şi a foştilor adimistratori, pentru suma de 5.661.469 de lei! Cererea lichidatorului (dosar 1173/115/2011/a1) a fost respinsă de către Tribunalul Caraş-Severin, soluţia fiind menţinută în 2013 de către Curtea de Apel Timişoara. În data de 11.06.2012, lichidatorul judiciar al Banat Construct Petrol SRL Reşiţa a formulat şi depus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin o plângere penală împotriva lui Cristinel Marius Robitu. Printr-o rezoluţie datată 02.12.2012, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus neînceperea urmăririi penale împotriva boschetarului – administrator.

În 20 martie 2014, Tribunalul Caraş-Severin a încheiat dosarul de insolvenţă al Banat Construct Petrol SRL Reşiţa, Robitu şi ceilalţi foşti administratori nefiind obligaţi la plata a măcar 1 leu din suma de 5.661.469 de lei. Parte în proces, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraş-Severin, nici măcar nu a mai formulat recurs împotriva Sentinţei civile 138/JS/20.03.2014 a Tribunalului Caraş-Severin.

Cererea lichidatorului judiciar al SC Trust & Partner SRL Reşiţa  (dosar 10851/30/2010/a2) de antrenare a raspunderii numitului Cristinel Marius Robitu pentru suma de 4.010.167 lei a fost respinsă de către Tribunalul Timiş la data de 24.05.2012. Parte în proces, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Caraş-Severin, nici măcar nu a mai formulat recurs împotriva Sentinţei 1172 din 23.05.2012 a Tribunalului Timiş. Procedura insolvenţei a fost închisă, fără a stabili vreo obligaţie financiară a foştilor administratori, prin Sentinţa 315/09.02.2012 a Tribunalului Timiş (dosar 10851/30/2010). În cauză nu s-a mai formulat recurs.

La ora actuală, SC Triglav SRL Timişoara, o altă societate deţinută de către administratorul-boschetar (client al penitenciarelor cel puţin în perioada 2003 – 2005), figurează în evidenţele publice cu obligaţii fiscale neachitate în sumă de 221.120 lei, din care 110.849 de lei obligaţii fiscale restante principale şi 110.271 de lei obligaţii fiscale accesorii.

Cătălin DOCEA

LĂSAȚI UN MESAJ