DISTRIBUIȚI

În topul celor mai bune licee atât din județul Timiș, cât și din țară. La acest nivel se află Colegiul Național ”C.D. Loga”. Acest lucru este demonstrat de cei peste 100 de elevi care au obținut premii și mențiuni la olimpiadele și concursurile școlare la care au participat în acest an școlar.

Nu mai puțin de 10% dintre elevii înscriși la Colegiul Național ”C.D. Loga” au reușit să obțină un premiu sau o mențiune la concursurile și olimpiadele la care au participat în cursul acestui an școlar. De asemenea, județul Timiș va fi reprezentat, la diferite olimpiade naționale, de 20 de elevi de la Loga.

Directorul colegiului, Mariea Ștefan, a spus că deviza școlii este ”Dascăl bun, elev bun” și că scopul este acela de a menține această structură de calitate. Elevii de la ”C.D. Loga” au obținut mai multe premii față de anul trecut, iar acest lucru demonstrează că – deși instituția a fost mutată provizoriu în altă locație – tinerii nu au fost afectați și au reușit să obțină performanțe. În total, 111 elevi de la Colegiul Național ”C.D. Loga” au obținut distincții la olimpiadele și concursurile la care au participat în acest an școlar.
Nicoleta POPA

LĂSAȚI UN MESAJ