Angajaţii companiei TT Electronics vor efectua sâmbătă, 29 octombrie 2016, o acţiune voluntară de curăţenie în oraşul Timişoara. Se vor întâlni cu toţii începând cu ora 10:00 pe strada Uzinei lângă pasarela metalică şi în intervalul 10:00-14:00 vor curăţa malul Begăi, şi anume traseul de la Uzina de Apă până la Vapor.

Compania TT Electronics va asigura saci menajeri şi mănuşi de protecţie tuturor angajaţilor care vor contribui voluntar la această acţiune.

Angajaţii TT Electronics doresc să fie parte activă a comunităţii, şi să fie un exemplu pentru toţi cetăţenii oraşului. Această acţiune este prima de acest fel organizată de către compania TT Electronics, fără a fi legată de alte evenimente organizate de alte instituţii.

„Dorim ca pe viitor să avem cât mai multe acţiuni similare, beneficiarul principal fiind comunitatea în care trăim. Ne dorim ca toţi locuitorii oraşului să aibă astfel de iniţiative, să avem un oraş curat cu care să ne putem mândri”, transmit organizatorii acţiunii.

LĂSAȚI UN MESAJ