CFR Timișoara a câștigat cu 4-1 meciul cu ASA Târgu-Mureș, o restanță din urmă cu o săptămână și jumătate. Momentan, cu două meciuri în plus față de Olimpia Cluj, formația antrenată de Florin Bugar de lider în Superligă, cu 16 puncte.

Oaspetele au avut posesia în prima repriză, dar golurile au fost marcate de timișorence. Ionela Voica a deschis scorul în minutul 14, cu un șut la vinclu. Adelina Ion a mărit avantajul echipei sale în minutul 25, după o lovitură liberă. ”Leopardele” au primit un penalti în minutul 34, transformat de Florina Abrudan pentru 3-0. Până la pauză, Târgu-Mureș a avut o bară, dar fără succes. La reluarea jocului, Manuela Voica a marcat în minutul 52, cu un lob frumos. Ardelencele au marcat golul de onoare în minutul 57, prin Alina Boroș.

CFR Timișoara: Durlă, Șuveț, Bistrian, Abrudan, Heisu, Obrad, Ababei, I. Voica, M. Voica, Ion, Sîrbovan. Au mai intrat: Molnar, Biriș și Scurtu

CFR Timișoara joacă din nou acasă duminică, cu Real Craiova.

Anda DELIU
(foto: facebook.com/CFR-1933-Timisoara-fotbal-feminin)

LĂSAȚI UN MESAJ