DISTRIBUIȚI

„Nu mai e nevoie să stăruim asupra influenţei dezastruoase pe care o va exercita asupra dezvoltării industriei din Banat şi în special asupra celei din Timişoara, noua frontieră dintre noi şi sârbi, aşa cum a fost fixată.

Credem, că în ajunul începerii tratativelor dintre noi şi sârbi, cercurile noastre diplomatice se vor preocupa tot atât de mult de salvarea puternicelor artere ale oraşului Timişoara, cum sunt satele româneşti şi şvăbeşti dintre Modoş şi Becicherec, cum şi cele de-a lungul canalului Bega, ca de smulgerea din mâinile sârbilor a satelor pur româneşti din sudul Banatului înstrăinat.

Dezvoltarea industriei şi a comerţului din Banat, a oraşului Timişoara, care numără azi 100 de mii locuitori, s-a făcut în raport cu creşterea bogăţiei şesului. Întreaga viaţă economică de la şes, a fost canalizată spre acest centru, care de aici a primit şi materii prime şi alimente şi care cu arterele tăiate se zbate azi în neputinţă, de abia putându-şi alimenta cu produsele ţinuturilor rămase dincoaci, populaţia sa. Din cauza aceasta industria, înfloritoare altădată, azi stă pe loc.

Situaţia de la Reşiţa, Anina etc. alimentată în trecut de judeţul Timiş şi Torontal, este şi mai rea. În momentul când ar înceta transportul sutelor de vagoane de grâu şi alimente din vechiul Regat acolo s-ar opri ori şi ce activitate industrială.

Deci, nu mici modificări de frontieră, căci acelea nu ajută la nimic. În cazul acesta preferăm ca procesul dintre noi şi sârbi să rămână deschis.

Afară de importanţa industrială a oraşului Timişoara, acest centru şi în trecut a format un punct de tranzit foarte important între Orient şi Occident.

Noua aşezare politică, cum şi unele dispoziţiuni ale tratatului de la Trianon, nu fac decât să crească în dimensiuni importanţa acestui oraş.

Şi pentru aceasta nu-i lipseşte nimic, nici linii de comunicaţie şi nici celelalte condiţiuni geografice.

Oraş la frontieră, pe linia ferată principală dintre Budapesta-Bucureşti, linie care taie trei ţări, Ungaria, Serbia şi România, înzestrat pe lângă liniile sale secundare şi cu linii de garaj, cu magazine şi cu toate stabilimentele necesare, este chemat a juca un rol important în tranzitul mărfurilor destinate ţărilor din Balcani. Aceasta şi din cauză că liniile Belgrad-Niş-Salonic, ori Belgrad-Niş-Constantinopol, pe lângă că sunt foarte aglomerate, nici nu prezintă siguranţă suficientă, fiind foarte stricate.

Ca un început, pentru mărfurile destinate Bulgariei, ungurii au prelungit linnia Timişoara-Vârşeţ până la Baziaş, unde acestea erau îmbarcate pe vapor.

Această linie liberată de sârbi, cum şi stabilirea unei comunicaţii directe între Oradea-Mare şi Arad ar face, ca toate produsele industriale, pe care le exploatează Ceho-Slovacia în Balcani şi care fac acum un drum întortocheat, până la Presburg cu trenul, de acolo cu vaporul, ca pe urmă să fie din nou învagonate, să fie tranzitate pe aici.

Dar afară de această legătură pe uscat, canalul Bega şi Mureşul până la Arad, prezintă o cale de comunicaţie mai ieftină.

În adevăr, articolul 275 din tratatul de la Trianon internaţionalizează nu numai Dunărea,ci şi a afluenţilor săi.

Aceasta însemnează că şi pe Tisa sau Mureş, nu numai statele riverane, ci toate ţările pot circula sub pavilion propriu. Astfel, România poate trimite din Maramureş, plute sau vase pe Tisa la vale, fără ca ungurii să aibă dreptul a încasa vre-o vamă de tranzit. De sine se înţeleg, că dacă aceste vase ar debarca ceva pe teritoriul unguresc cu destinaţia pentru Ungaria s-ar percepe vamă de import, conform tarifelor stabilite anterior.

Importanţă acestei dispoziţiuni iasă în relief şi mai mult dacă ţinem seamă, că maghiarii au obţinut promisiunea aliaţilor, privitoare la fixarea sediului Comisiunei Dunărene în Budapesta, numai după ce au luat angajamentul că vor lega Dunărea cu Tisa, printr-un canal navigabil. Canalul e proiectat în dreptul gurei Mureşului şi măsurarea terenului s-a şi început.

Mureşul după cum am spus, este navigabil până la Arad, iar de la Arad la Timişoara avem linia ferată, lungă de 60 km. care s-ar putea uşor dubla.

Tot în baza acestui tratat pe canalul Bega putem naviga prin Serbia fără a fi supuşi la vreo taxă sau vamă.

Ceea ce credem că s-a evidenţiat din această expunere, foarte sumară a datelor problemei, este necesitatea de a ne gândi din vreme la mijloacele prin care am putea exploata raţional această situaţie, asigurând acestui oraş de frontieră – care mai înainte sau mai târziu va trebui să fie o cetăţuie a stăpânirii noastre în aceste părţi – condiţiuni de propăşire şi înflorire cel puţin egale, dacă nu superioare, condiţiunilor date de stăpânii de ieri”. [T. Birăescu, în „Banatul Românesc”, Anul II, Nr.160, Timişoara, 16 octombrie 1920].

Felix OSTROVSCHI

LĂSAȚI UN MESAJ