DISTRIBUIȚI

Eduard Pap a redevenit titular în poarta celor de la ACS Poli de la reluarea meciurilor oficiale din 2015. Tânărul portar se simte încrezător că nu va mai pierde postul de titular în dauna lui Mădălin Smaranda și e convins că el va apăra până la ultima etapă din play-off, din data de 6 iunie.

Pap a început sezonul ca titular, dar și-a pierdut postul după înfrângerea din luna septembrie, cu Metalul Reșița. ” Îmi doream demult să revin. Secretul ține de muncă, seriozitate și de pregătirea pe care am făcut-o. Chiar dacă am început campionatul titular și apoi a fost perioada în care nu am apărat, eu am rămas la fel, m-am pregătit la fel de bine și se pare că am revenit. Sper să nu mai ies până la final din poartă. Mereu m-am simțit bine, în formă, eu mă pregătesc la fel în fiecare zi, serios”, a explicat portarul de 20 de ani secretul revenirii în poartă. Colegul Mădălin Smaranda s-a accidentat marți la antrenament și a fost dus la spital cu ambulanța, iar timp de o săptămâna va purta un guler cervical. ”Doamne ferește!, nu dorim răul nimănui. Nu ne plac aceste momente triste. Sperăm să fie bine, din câte am vorbit cu medicul e totul bine, nimic rău”, a spus Pap despre problema colegului dintre buturi.

De când au început meciurile oficiale din 2015, Pap nu a mai ieșit din poartă, iar la ultimul meci, cu FC Olt Slatina, a fost chiar ”înger păzitor” pentru echipa sa, după ce a scos o serie de șuturi periculoase ale echipei din Slatina. ”Nu există eroi, eroii sunt în filme, nu la fotbal. Într-adevăr, m-am simțit bine, am făcut un meci bun, dar se putea și mai bine. Important e că nu am câștigat, acesta e marele of al meu. Eu zic că puteam câștiga dacă mai rezistam 5 minute fără gol, era 2-1 și eram 90% promovați”, a spus, cu modestie, tânărul portar despre meciul terminat la scorul de 2-2. Fotbalistul născut la Jimbolia nu crede neapărat că începutul de sezon cu o victorie și un egal este un parcurs slab al alb-negrilor. ”Nu pot să zic că am avut un început mai slăbuț. La Olt am jucat bine, am condus, am luat gol în minutul 89, puteam câștiga. Acestea sunt meciurile, echipele care joacă cu noi se apară. Sunt meciuri destul de grele, pe care noi trebuie să le fructificăm în favoarea nostră, să le câștigă”, a precizat Pap.

Sâmbătă, ACS Poli intră în focurile din play-off cu meciul de pe teren propriu cu Olimpia Satu Mare. Portarul Edi Pap e convins că meciul va fi câștigat de gazde, și speră să nu încaseze niciun gol de la echipa lui Tiberiu Csik. ”Probabil că play-off-ul va fi puțin mai greu. Dar pe noi nu trebuie să ne intereseze asta, noi trebuie să luăm fiecare meci în parte și să îl câștigăm. Și eu cred că vom câștiga sâmbătă, trebuie neapărat să câștigăm cu Satu Mare. Să dea Dumnezeu să fie o victorie fără gol, ar fi bine a precizat fotbalistul de 20 de ani. În play-off, goalkeeperul se așteaptă la un joc mai deschis și mai mult apetit ofensiv din partea adversarilor, dar spune că nu este o problemă pentru el dacă va avea mai multe mingi de apărat. ”E foarte bine că se va juca deschis, pentru că nu e plăcut să joci contra unei echipe care se închide și se apără tot meciul Nu e nicio problemă, pentru asta intru în poartă, să apăr bine, să câștige echipa”, a mărturisit Pap.

Jucătorul a vorbit și despre lupta la promovare. Portarul nu le vede ca adversare reale nici pe Metalul Reșița, nici pe FC Olt. ”E bine că avem un avans față de Reșița. Adversarii noștri pentru promovare suntem noi, nu Reșița, nici Oltul, nu ne batem cu ei la promovare, cine batem cu noi. Avem 6 puncte avans și dacă, luăm fiecare meci și îl câștigăm, nu ne mai poate ajunge nimeni”, a conchis Pap.

Meciul dintre ACS Poli și Olimpia Satu Mare începe sâmbătă, de la ora 11:00, pe Stadionul ”Dan Păltinișanu”.

Anda DELIU
(sursa foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ