DISTRIBUIȚI

Începând cu data de 01.02.2017 intră în vigoare Legea nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe şi tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

De la această dată la Serviciul public comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului nu vor mai fi percepute următoarele taxe:

–              taxa pentru examinarea conducătorilor de autovehicule în vederea obţinerii permisului de conducere (6 lei, 28 lei, respectiv 84 lei);

–              taxa de înmatriculare a autovehiculelor şi remorcilor ( 60 lei, respectiv 145 lei)

–              taxa de autorizare provizorie de circulaţie (9 lei);

–              taxa de autorizare de circulaţie pentru probe (414 lei)

–              taxa pentru timbrul de mediu;

–              taxa pentru furnizarea de date din Registrul național de evidență a permiselor de conducere  şi a vehiculelor înmatriculate (5 lei).

Totodată, în baza Legii 1/2017, la nivelul Serviciului comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple din cadrul Instituției Prefectului vor fi eliminate următoarele taxe:

–              taxa pentru serviciul prestat în cuantum de 22 de lei, care intră în componența taxei de pașaport

–              tariful suplimentar în cuantum de 100 de lei ce intră în componența taxei pentru pașaportul temporar

–              taxa pentru eliberare adeverință – 22 lei.

În baza Legii 1/2017 vor fi eliminate și taxele pentru eliberarea apostilei.

LĂSAȚI UN MESAJ