„Despre canonicul Blaskovits din Timişoara circulă de câteva zile zvonuri ciudate, zvonuri care ne ridică sângele în faţă.
Se spune anume, că Dsa a luat la goană, făcându-l porc şi netrebnic, pe ucenicul de croitor, trimis la el de către patron să-i dea de ştire, că hainele îi sunt gata. Aceasta pe simplul motiv, că ucenicul, un românaş, intrând în casă l-a salutat cuviincios în româneşte, vorbindu-i în limba ţării.
Ucenicul speriat de ce-i aud urechile s-a reîntors, povestind patronului cele păţite.
Peste vre-o jumătate de oră s-a prezentat şi domnul Blaskovits la croitorul în chestie, făcându-i în limba germană aspre mustrări <<că i-a trimis acasă sălbatici care nu ştiu nici nemţeşte>>.
Înainte de a ne spune ultimul cuvânt asupra acestei scene, incalificabile dacă de fapt s-a petrecut astfel cum ni se relatează, voim să auzim şi cuvântul Cuvioşiei sale canonicul Blaskovits.
În definitiv în interesul prestigiului şi a Dsale e dator să lămurească, ce şî cât e de adevărat din faptele ce i se atribuie.
Vom reveni cu atât mai mult, cu cât vedem o legătură în această ofensivă luată în contra limbei româneşti şi cu aceia a câtorva minoritari, luată în contra căminelor de ucenici din Timişoara”. [„Drapelul”, Anul I, nr.6, Timişoara, 24 august 1930].