DISTRIBUIȚI

Familiile nevoiașe din Timiș primesc lunar alimente și obiecte pentru a trăi decent pentru o perioadă de timp. Acest lucru este posibil datorită membrilor asociației Look Inside din Timișoara care au dezvoltat un proiect numit ”Familii fericite cu bonuri oferite”.

În urmă cu un an de zile, Look Inside a dat startul unui nou proiect prin care îi pot ajuta pe oamenii cu probleme financiare. ”Familii fericite cu bonuri oferite” își propune să ajute lunar câte o familie nevoiașă din Timiș cu alimente și diferite lucruri, de la haine până la obiecte de igienă.

Totul are loc cu sprijinul oamenilor cu suflet care le oferă membrilor asociației un bon de masă. Un bon nu înseamnă mult, dar un ajutor atât de mic de la mai mulți oameni poate să facă minuni – îi poate shimba viața cuiva în bine, îi poate da unei familii căldură pe timp de iarnă sau îi poate potoli foamea unui copil.

Membrii asociației Look Inside caută familiile nevoiașe, le prezintă cetățenilor povestea pe un site de socializare, iar apoi îi așteaptă pe oameni să vină cu inițiativa de a-i ajuta. După ce au strâns bonurile necesare, merg la cumpărături pe care, mai apoi, le livrează la locuința familiilor respective.

Timp de un an de zile asociația Look Inside a ajutat zeci de familii nevoiașe din județ. Premiera însă a avut loc în luna martie a acestui an când au bătut recordul. Cu ajutorul a 253 de bonuri de masă și 480 de lei au fost ajutate 12 familii din localitățile Cerna, Liebling și Calacea. Proiectul se derulează în fiecare lună, iar în aprilie Look Inside își dorește să ajute și mai multe familii din județul nostru.

Nicoleta POPA

”Familii fericite cu bonuri oferite” – Galerie foto

LĂSAȚI UN MESAJ