DISTRIBUIȚI

Consiliul Local Timişoara acordă titlul de Cetăţean de Onoare doamnei Maria Pongracz Popescu, cărturar esenţial în viaţa culturală a Banatului şi a Europei Centrale. Acordarea acestui titlu se face la iniţiativa preşedintelui Uniunii Scriitorilor din România – filiala Timişoara, Cornel Ungureanu.

Maria Pongracz Popescu s-a născut în 25 decembrie 1941, la Odorheiul Secuiesc. Este doctor în istoria presei, titlul obţinut la Bucureşti, în anul 1981. Pe parcursul carierei doamna Pongracz Popescu a lucrat la cotidiene timişorene maghiare. De-a lungul activităţii a primit premiul revistei „Dolgozó Nö”(1962); premiul Filialei Uniunii Scriitorilor din Timişoara pentru romanul Havak küszöbén (Pe prispa zăpezilor) (1981), premiul de Excelenţă al Uniunii Scriitorilor – filiala Timişoara (1997), premiul Uniunii Scriitorilor din România – filiala Timişoara pentru romanul Virágok alkonya (Amurgul florilor) (2001), ordinul naţional „Pentru merit” în rang de cavaler (2002), premiul Ligii Scriitorilor Maghiari din Ardeal pentru volumul de nuvele Arckép lepkékkel (Portret cu fluturi) (2005), premiul pentru întreaga operă literară, acordat de USR Timişoara în 2015.

Ca secretar-adjunct al filialei Timişoara a Uniunii Scriitorilor din România, a condus de-a lungul anilor cenacluri literare române, maghiare şi germane, contribuind decisiv la vitalitatea vieţii culturale timişorene.

Mirabela VLAD

LĂSAȚI UN MESAJ