DISTRIBUIȚI

Voleibalistele de la CSM Lugoj au cedat cu 3-0 în deplasare la Blaj, în primul meci din grupa locurilor 1-6. Elevele lui Valerijan Luka nu au avut ce face în fața formației campioane, care s-a impus în fix 60 de minute de joc.

Lugojul a mers cu zece jucătoare. Oaspetele au început cu Ciocian, Bălae, Canea, Rus, DeGeest, Roman și libero, Rotaro. Pe parcurs au mai intrat Preda și Csillag. Blajul și-a folosit echipa standard în primul set, câștigat categoric, cu 25-9. Ulterior, echipa din Alba a introdus și rezervele, și următoarele seturi s-a încheiat cu 25-13, respectiv 25-19.

CSM Lugoj va juca miercuri de la ora 16:30 acasă, cu Știința Bacău.

Anda DELIU

LĂSAȚI UN MESAJ