DISTRIBUIȚI

Să plătești 5 ani asigurare Casco și la primul incident să nu fii despăgubit corect, în sensul remedierii avariilor cu produse şi piese de calitate, oferindu-ți-se doar jumătate din suma pe care o meriți pentru a-ți face repara mașina, este frustrant și absolut nedrept. Senzația de neputință, de captivitate în jocul altuia o cunoaște oricine s-a luptat cu asigurările, și vom demonstra că, în general, dacă nu știi să îți pledezi cauza, te alegi cu jumătate din suma pe care ar trebui să o primești. Cauza bine pledată aduce răsplata meritată, dar acest lucru se face doar de persoane specializate.

VPI Asistenţă Daune Petroșani a reprezentat zeci de proprietari din țară în dialogul sau negocierea cu firmele de asigurări în vederea obținerii unei despăgubiri corecte. Iată câteva cazuri care dovedesc faptul că, în fața unei reprezentări specializate, în cadrul negocierilor directe sau în instanță, nu obții doar jumătate din suma ce ți se cuvine.

În 2012 clientul unei firme de asigurări a încheiat o poliță de asigurare Casco. Timp de doi ani a plătit câte 500 de lei pe lună pentru polița Casco, apoi taxa a scăzut în jurul sumei de 200 de lei lunar. După patru ani și jumătate de plată continuă, în vara lui 2016 vestita furtună cu grindină a distrus o parte din mașină, fiind nevoie de revopsire, îndreptare, schimbarea parbrizului. Pentru o reparație în regie proprie proprietarului i s-au oferit 7.000 de lei. VPI Asistenţă Daune a preluat cazul, s-a contestat suma în baza clauzelor din contract. După o serie de negocieri, suma finală plătită de asigurator a fost de aproximativ 10.000 lei. Sumă prea mică, a decis VPI Asist, dar proprietarul automobilului a decis să accepte cumpărarea creanței oferită de VPI Asistenţă Daune, care a preluat cazul și merge în instanță pentru continuarea demersurilor în vederea obţinerii despăgubirii juste şi cuvenite. Firma este aproape sigură că va câștiga mai mult.

Iată un alt exemplu care arată că atunci când intervine firma de asistență lucrurile devin mai favorabile. Un bărbat din Târgu Mureș a apelat la serviciile firmei din Petroșani după ce asiguratorul RCA i-a oferit o sumă mică drept despăgubire. ”La RCA toți păgubiții care sunt loviți în trafic de o altă persoană, chiar dacă nu au nicio vină, aşteaptă luni sau ani pentru a încasa despăgubirile, și de regulă sunt mult sub valoarea reală. Noi facem o evaluare corectă a despăgubirilor, o prezentăm asiguratorului, iar după o serie de negocieri, de obicei suma oferită inițial crește”.

Omului i s-au oferit inițial 8.650 de lei pentru despăgubire. Evaluarea VPI Asistenţă Daune a stabilit că de fapt i s-ar cuveni 16.600 lei. Pentru că asiguratorul nu a fost de acord cu această sumă pentru despăgubire, VPI Asistenţă Daune a apelat la instanță. Clientul nu a dorit continuarea demersurilor în instanţă, și a negociat cu VPI cumpărarea creanței pentru suma de 12.000 lei, pentru că rezultatul instanței poate să vină după foarte mult timp, și ar putea fi unul dezavantajos. În plus, dacă ai o mașină, cel mai important lucru este să te vezi cu ea reparată și funcțională. VPI a continuat lupta în instanță și a câștigat o despăgubire de 40.000 de lei. Procesul a durat totuși din decembrie 2015 până în martie 2017.

Un șofer din Vale a fost implicat într-un accident iar cel vinovat de producerea accidentului avea automobilul înmatriculat în străinătate, având o poliță de asigurare Cartea Verde. A primit inițial de la asigurator suma de 8.880 lei, iar după ce șoferul a apelat la VPI Asistenţă Daune a obținut o despăgubire de 16.148 lei.

Un șofer din Prahova care a primit inițial de la RCA suma de 4.972 lei, iar după preluarea cazului de firma de asistență și consultanță a fost acceptată la plată suma de 12.539 lei.

Iată câteva cazuri concrete prin care se dovedește faptul că nu este indicată acceptarea primei oferte de despăgubire de la asigurator. Cel mai corect este să ți se evalueze dosarul de despăgubire de o firmă de consultanță și să obții ceea ce ți se cuvine.

VPI Asist, Petroşani, strada Unirii, bloc 2, telefon birou – 0723.963963, 0254.573220, Carmen Bică – telefon 0723.324736, vpiasist@gmail.com

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ