DISTRIBUIȚI

Șeful Consiliului Județean Timiș vine cu o veste bună pentru timișoreni, primită chiar de la guvern. Ieri, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a trimis spre validare, către Agenţia Naţională de Achiziţii Publice documentaţia de atribuire aferentă contractului de lucrări „Proiectare şi execuţie variantă de ocolire Timişoara sud”. Proiectul centurii de sud este de aproximativ 26 de kilometri şi are, pe lângă componenta locală, şi una internaţională: fluidizarea traficului care intră în ţară pe la Stamora Moraviţa.
După ce amendamentele PNL și PMP la buget, pentru alocarea de fonduri necesare execuției acestui proiect au fost respinse, pe motiv că proiectul nu face obiectul de investiții al actualului guvern, premierul Grindeanu se trezește din amețeala cauzată de aerul rarefiat al înaltei funcții, și se transformă în erou. De vreo lună așa, este mai preocupat, și a promis că proiectarea și execuția centurii vor fi scoase anul acesta la licitație.

LĂSAȚI UN MESAJ