DISTRIBUIȚI

Săptămâna aceasta poliţiştii locali au ţinut sesiuni de prevenire la alte şase şcoli din cele 12 locații repartizate Poliției Locale Timișoara ca urmare a colaborării dintre Inspectoratul Școlar Județean Timiș și forțele din cadrul sistemului integrat de ordine și siguranță publică.

Polițiștii locali au fost prezenți zilele acestea la Școala Generală de pe str. Jules Vernes, Scoala Generală nr. 1 de pe str. Comănești, la Școala Generală Rudolf Walter, la Școala cu clasele I-IV de pe str. Războieni, la Școala Generală de pe str. Tacit și la Colegiul Tehnic Dimitrie Leonida, unde le-au explicat elevilor ce este violența, lovirile, care sunt contravențiile și infracțiunile la care se pot expune, atât în calitate de victime cât și de potențiali autori, ce este distrugerea, furtul sau alte fapte cu care se pot confrunta atât în afara unităților de învățământ, dar mai ales în incinta acestora. De asemenea, li s-au explicat și elemente care țin de securitatea navigării pe internet, pericolele la care se expun în momentul în care intră în contact cu persoane necunoscute prin intermediul rețelelor de socializare, jocurile violente în care pot fi atrași în mediul online, aceste teme fiind discutate și cu cadrele didactice, în contextul în care, la vârste fragede aceste subiecte trebuie monitorizate de în primul rând de învățători, profesori și părinți. Întâlnirile de acest fel vor continua și după vacanța de Paște.

LĂSAȚI UN MESAJ