Copiii din vestul țării pot deveni vedete deoarece, în zilele ce urmează, vor avea loc preselecții pentru ”Tabăra de film”, un proiect artistic pentru copii și adolescenți. Proiectul se derulează în timpul vacanței școlare de vară, iar cea de-a V-a ediție ajunge în 11 orașe din România, în Republica Moldova și în Italia.

LO-RES-vers-2Pe durata taberei, tinerii selecționați vor participa în calitate de actori la realizarea unui film de lung metraj. În cadrul preselecților vor avea loc trei probe – de dicție, improvizații pe diferite teme și proba de talent care include, la alegere, dans, muzică, acrobații, actorie sau talente cu impact vizual.

La ”Tabăra de film” se pot înscrie doar tineri cu vârste cuprinse între 9 și 18 ani care au talent și care își doresc să se afirme pentru a-și îndeplini visele. În cadrul edițiilor de anul trecut au fost realizate diferite filme precum ”Școala de Vară”, ”Revedere” sau ”La limită”, alături de actori renumiți precum Maia Morgenstein, Marius Bodochi, Ioana Abur, dar și alături de artiști precum Aliona Moon sau Wilmark.

Filmul realizat va fi difuzat în cinematografele din România, apoi în mediile TV şi online. Participarea la preselecţii este gratuită.

Preselecţiile pentru Tabăra de Film 2015 vor avea loc în oraşele:

Reșița – 05.04.2015, la Teatrul de Vest din Piața 1 Decembrie 1918, nr. 6, între orele 11.00 – 17.00

Timișoara – 06.04.2015, la Palatul Copiilor Timișoara de pe Calea Martirilor nr. 64, între orele 11.00 – 18.00

Arad – 07.04.2015, la Palatul Copiilor Arad de pe Strada Revoluției nr. 69, între orele 11.00 – 18.00

Nicoleta POPA

LĂSAȚI UN MESAJ