DISTRIBUIȚI

„Pe zi ce trece s-a putut constata că străzile oraşului Timişoara sunt împânzite de o mulţime crescândă de vagabonzi compuşi din tineri minori, cari neavând vreo profesiune sunt destinaţi a intra în viaţă ca şomeri.

Această milogeală se datoreşte faptului că, pe de o parte, părinţii sunt oameni săraci fără de lucru, care îşi trimit copiii să le câştige bani prin acest mijloc, iar pe de altă parte copiii muncitorilor, care ocupaţi ziua întreagă prin fabrici nu au timp să se ocupe de creşterea şi educaţia lor.

Primăria Municipiului Timişoara putea ca pe lângă azilul de noapte al bătrânilor să înfiinţeze şi un locaş de concentrare pe seama acestor vagabonzi, sau a copiilor ai căror părinţi sunt ocupaţi ziua întreagă; a-i supraveghea prin organele de care dispune pentru a-i feri de influenţa nefastă pe care o are asupra unui copil vagabondajul început la o vârstă fragedă.

Camera de Muncă Timişoara dându-şi seama că această generaţie pe lângă faptul că este o plagă a actualei societăţi periclitează şi viitorul naţiunei prin faptul că ne bazăm numai pe elementele tinere crescute în spirit onest, a luat iniţiativa ca aceşti vagabonzi să fie urmăriţi de către un serviciu special, să fie supuşi unei examinări profesionale, apoi plasaţi în marea industrie sau la meserie.

Urmărirea acestor vagabonzi astfel cum ea este concepută ar avea drept rezultat oprirea înmulţirii numărului lor pe de o parte, iar pe de altă parte, societatea ar scăpa de această plagă atât de compromiţătoare şi neplăcută.

S-a prevăzut şi necesitatea ca copiii urmăriţi, orientaţi şi plasaţi fie în industrie sau în meserii, să fie controlaţi în timpul stagiului de ucenicie pentru ca să se poată constata eficacitatea măsurilor luate şi a asigura continuitatea în meserie a celui plasat.

Din punct de vedere social, uman şi naţional această iniţiativă este pe cât se poate de lăudabilă, urmează de văzut dacă în practică s-ar putea pune în aplicare astfel după cum ea este concepută.

Singura remarcă pe care o avem de făcut este, că plasarea în industrie sau în meserii a vagabonzilor, Camera de Muncă nu o va putea aplica decât numai la acei care au împlinit vârsta de 14 ani. Or, cum în această pleiadă marea majoritate o constituie cei sub vârsta de 14 ani, ne permitem a sugera o nouă idee care sperăm că va fi acceptată, anume ca vagabonzii de sub 14 ani, să fie concentraţi fie de Camera de Muncă în colaborare cu Primăria Municipiului şi Chestura Poliţiei şi să li se facă educaţia în şcoale aşa numite în plin aer, astfel după cum asemenea şcoli există în alte centre industriale pe seama copiilor muncitorilor.

Familiile muncitorilor, care sunt ocupaţi ziua întreagă şi sunt siliţi a preda copilul în grija străinilor  sau a soartei , vor fi primii care îşi vor exprima recunoştinţa faţă de întemeietorul unei astfel de şcoli, vor munci mai liniştit ştiind că copii lor sunt în bună îngrijire şi ocrotiţi de a intra pe poarta greşită a vieţii sociale”. [„Opinia (Drapelul)”, anul VI, nr.10, 18 mai 1935].

Felix Ostrovschi

LĂSAȚI UN MESAJ