DISTRIBUIȚI

Cei de la ASU Poli abia așteaptă derby-ul de duminică cu UTA Arad. Ambiția echipei suporterilor este să o încurce pe rivala arădeană din lupta la promovare. Meciul va fi, așadar, un important test pentru timișoreni, atât din punct vedere sportiv, dar și organizatoric.

De la timișoreni, Mera este suspendat, iar Denis Neamțu e accidentat. Ceilalți jucători sunt valizi, cu mențiunea că antrenorul Sorin Brîndescu a absentat de la antrenamente, deoarece a fost la cursurile pentru licența Pro. ”Duminică vor fi două jocuri, unul pe teren și celălalt în tribună. Amândouă ne dorim să se desfășoare în spiritul fair-play-ului și al corectidudinii, și bineînțeles, al sportivități și cei mai buni să câștige pe teren. Ne dorim ca printr-o victorie să deblocăm puțin amtosfera din jurul fotbalului, să arătăm că se poate și altceva, să reclădim spiritul respectului și să facem ca oamenii să își dorească din nou să vină la stadion, sperăm în număr cât mai mare, și să își îndrepte din nou fața spre acest fenomen. Ne dorim să fie spectacol în tribune, dar să nu se ajungă la incidente. Sperăm să ducem presiunea pe umerii lor, ei să își dorească foarte mult să câștige și noi să îi învingem. Aceste meciuri sunt frumoase, ne dorim să jucăm și anul viitor cu ei”, a declarat tehnicianul lui ASU Poli.

În tur, Ștefan Blănaru a marcat în poarta utistă și le-a făcut semn ultrașilor alb-roșii să tacă. Atacantul vrea să repete isprava și pe ”Dan Păltinișanu”. ”E un meci greu, pe care eu și colegii îl așteptăm cu mare interes. Sperăm să fim învingători. La ei, am pierdut 2 puncte, și sperăm ca duminică lucrurile să fie în favoarea noastră. Cred că vor fi peste 10.000 de spectatori în tribune. Personal, vreau să vină cât mai mulți suporteri de la UTA, să fie un spectacol frumos și în tribună. Cred că presiunea mare e pe UTA, deoarece au nevoie de victorie pentru a rămâne în cărți pentru locul 2. Ne dorim să câștigăm noi pentru a fi cei mai buni din vest. Pe mine mă motivează când suporterii mă apostrofează, chiar îmi doresc așa ceva. Dacă scoatem un rezultat bun, ne vor ține minte mulți ani, pentru că le-am limitat accesul spre Liga I”, a declarat Blănaru.

Timișorenii au vândut peste 5000 de bilete, iar arădenii au cumpărat 750 pentru cei care fac deplasarea organizată, cu trenul sau autocarul. Marius Cociu nu se teme că vor fi probleme organizatorice. ”E un joc al orgolilor, de 3 puncte, până la urmă. E foarte important  de știut că a fost tratat cu aceeași seriozitate, ca orice joc al acestei competiții. Cunoaștem cu toții ce înseamnă un joc Poli-UTA. Sperăm la o victorie, și ca organizarea să fie ireproșabilă, să nu avem evenimente nedorite, cunoscând relațiile dintre cele două galeriii. Cred că organizarea nu va avea de suferit. Vom preîntâmpina scurt- circuitele, cu comportarea celor două galerii. Dacă nu reușim la momentul respectiv, suntem siguri că intervenția va fi una mai mult decât promptă ”, a spus managerul sportiv al ASU Poli.

Meciul începe duminică la ora 19 pe ”Dan Păltinișanu” și va fi televizat de Digisport și Dolcesport. Un bilet costă 10 lei.

(foto: Emanuel Titus ilieși)

LĂSAȚI UN MESAJ