DISTRIBUIȚI

Astăzi, 22 mai, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul de Combatere a Criminalității Informatice, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T – S.T. Timișoara, au efectuat 3 percheziţii domiciliare, în județ.

Perchezițiile au fost efectuate în cadrul unui dosar penal în care se efectuează cercetări față de trei bărbați, cu vârste între 18 și 26 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, pornografie infantilă, amenințare și șantaj.

Din cercetări a reieșit că, în cursul lunii octombrie 2015, unul dintre membrii grupării s-ar fi împrietenit cu o minoră, în vârstă de 16 ani, pe un site de socializare, iar la un moment dat și-ar fi trimis reciproc, prin aplicație, fotografii nud. Minora a fost sunată ulterior şi ameninţată cu publicarea online a fotografiilor dacă nu întreţine relaţii sexuale cu o a treia persoană. Șantajul ar fi fost urmat de distribuirea fotografiilor în mediul online.

În urma celor 3 percheziții efectuate, polițiștii au ridicat în vederea continuării cercetărilor un laptop, o tabletă, un telefon mobil și mai multe dispozitive de stocare a datelor informatice.

Cei în cauză au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – S.T. Timișoara, în vederea audierii şi luării măsurilor legale. La activități au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș.

LĂSAȚI UN MESAJ