DISTRIBUIȚI

Festivalul Filmului European, vine la Timișoara cu 9 producții foarte recente, dintre care două filme românești și 7 filme puse la dispoziție de ambasadele și institutele culturale din Austria, Estonia, Finlanda, Lituania, Franța și Ungaria.

Ediția 2017 a Festivalului Filmului European din Timișoara va fi inaugurată cu Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017, r. Aki Kaurismäki), o comedie al cărei umor parcurge întregul spectru: de la ironia fină, abia sesizabilă, până la hohote de râs provocate de umorul special scandinav, „sec ca o vodcă finlandeză”. Filmul a deschis pe 4 mai ediția din București, ca premieră națională în România, și este filmul de gală în toate cele 5 orașe ale Festivalului.

Program

Grădina de vară Capitol:

Vineri 26 mai, 22:00 Cealaltă parte a speranței (Finlanda, 2017)
Sâmbătă 27 mai, 22:00 Povestea iubirii (România, 2016), avanpremieră națională
Duminică 28 mai, 22:00 Ultima zi (România, 2016), proiecție în prezența regizorului, urmată de Q&A

Universitatea de Vest – Sala Aula Magna „Ioan Curea”:

Sâmbătă, 27 mai,  15:00 Împreună pentru totdeauna (Lituaniania), ora   17:00 Înfurigranții (Austria, 2017), ora 19:00 Febră în zori (Ungaria, 2015)
Duminică, 28 mai,  15:00, Safari (Austria, 2016), 17.00 Mamă (Estonia, 2016), 19:00 Mercenarul (Franța, 2016)

Festivalul Filmului European este organizat de Institutul Cultural Român, sub egida EUNIC România cu sprijinul Primăriei Municipiului Timișoara, al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara și al Filarmonicii Banatul Timișoara

LĂSAȚI UN MESAJ