DISTRIBUIȚI

În ultimele luni, Stadionul ”Dan Păltinișanu” a intrat într-o tot mai evidentă stare de degradare. Casa fotbalului alb-violet avea oricum neajunsurile de a avea pistă și de a nu asigura niciun confort spectatorilor. Ca și cum erau aceste probleme de ajuns, tribunele au început să se surpe, iar gazonul e tot mai prost.

Până acum câțiva ani, ”Dan Păltinișanu” era recunoscut pentru cel mai bun gazon din țară. Tot mai mulți antrenori care vin să joace la Timișoara remarcă însă degradarea serioasă a suprafeței de joc. După meciul de duminică, atât Brîndescu, cât și Roșu, s-au plâns de acest aspect. ”Paradoxal, acum că nu mai avem meciuri acolo, gazonul de pe  Știința s-a prezentat cel mai bine. Aici terenul a fost tare, cu goluri, iarba era destul de mare, A fost prima dată când Știința s-a prezentat mai bine ca „Dan Păltinișanu” la acest capitol”, a declarat Brîndescu.

Laurențiu Roșu și-a amintit și el de perioada când la Timișoara mingea aluneca la fel ca pe un covor. ”Terenul a fost tare, cu iarba mare, dar chiar și așa, am reușit să avem o posesie bună”, a punctat antrenorul de la UTA Arad. Aceeași remarcă a făcut-o în luna aprilie și Cristian Pustai. ”Terenul de aici era biliard înainte”, a precizat antrenorul Mediașului. Când a lucrat cel mai recent la Poli, fostul manager sportiv Daniel Stanciu adusese un om specializat pentru îngrijirea gazonului. De subliniat că în fața porților, iarba e ”rasă” pe o porțiune foarte mare.

În mod normal, îngirjirea gazonului e sarcina proprietarului, Consiliul Județean Timiș. Instituția nu se agită însă prea mult, la fel ca și cu alte aspecte deficitare de la stadion, cum ar fi Internetul. Pentru un meci jucat, echipele scot din buzunar în jur de 7200 RON.

(foto: facebook.com/ACSPoliTimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ