DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali de la Mediu  au efectuat în cursul zilei de ieri verificări în zona centrală, aplicând trei sancțiuni contravenționale în cazul a trei firme care au abandonat deșeuri menajere şi reciclabile chiar în Piața Victoriei colț cu str. N. Lenau.

Este vorba despre societățile Primo Life SRL, Patiseria Ralu și Ana Euro Turism ARL, care au fost sancționate conform HCL 371/2007 modificată cu câte 1000 lei fiecare. Reprezentanții firmelor au declarat că regretă situația și că pe viitor vor avea grijă să nu mai ajungă deșeurile pe domeniul public. Poliția Locală Timișoara atrage atenția reprezentanților societăților comerciale să respecte legislația referitoare la modul în care se colectează resturile provenite din activitățile desfășurate, deoarece abandonarea de deșeuri pe domeniul public se sancționează în cazul persoanelor fizice cu amenzi între 500 și 1000 lei, iar pentru persoane juridice între 1000 și 2500 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ