DISTRIBUIȚI

 

„Năduful verii a adus cu sine, pe lângă ştrand şi sportul cel mai simpatic: tennisul.

Corso-ul străluceşte de albul costumelor de tennis, aplicat pe fondul brun al pielei bronzate la soare.

Bărbaţi, femei mai ales, şi toţi câţi vor să evadeze pentru o clipă din preocupările cotidiane, din mizeriile aerului de prin birouri, insuportabil mai ales acum, sau cei care n-au ce face altceva, îi vezi trecând în tempo allegro pe corso cu racheta indispensabila anexă subsiori, îndreptându-se înspre arenele din diferitele părţi ale oraşului.

Sunt şi de aceia care nu joacă niciodată tennis, dar se plimbă ziua întreagă dintr-o parte în alta, natural, cu racheta.

Sportul acesta e practicat de unii numai pentru faptul că el înnobilează şi deci trebuie să facă faţă şi ei condiţiilor sociale.

Alţii, şi mai ales femeile, o fac pentru a-şi câştiga o siluetă, şi în plus pentru minunatul prilej de a flirta cu ce li-l oferă simpaticul sport alb. O altă categorie îl practică pentru adevărata plăcere care ţi-o oferă destinderea muşchilor, mişcarea, mobilitatea atât de necesară vara pentru a nu fi expus obezităţii şi aerului îmbibat cu radiaţiunile sănătoase ale soarelui de vară.

Din această categorie face parte tineretul, care populează în majoritate arenele de tennis.

În preajma Automobil-Clubului sunt cele mai multe arene. Când ţi se întâmplă să te rătăceşti în vreo plimbare pe acolo, te surprinde pulsul puternic al vieţii, încercuit într-o rază destul de întinsă, de reţeaua de sârmă, care izolează această colonie a tinereţii şi a sportului, de minunatul peisaj al Begheiului în plină verdeaţă.

Capul ţi se întoarce ca o maşină miraculoasă în mod automat după o minge casată, care a trecut milimetrică şi fulgerătoare de deasupra plasei, sau după alta care a făcut o curbă vertiginoasă în aer, urmând traiectoria unui proiectil, sau în sfârşit după mâna întinsă în aşteptarea mingii adversarului, a unei fetiţe cu sâni cupaţi minuscul în arcuirea superbă a trupului plin de tinereţe. Pe băncile din arene, <<babele>> s-au aşezat să-şi fumeze ţigările şi să bârfească tinerii, cari pe lângă săgeţile mingilor îşi mai aruncă şi cele ale privirilor, stabilind astfel un dublu contact, care nu rareori sfârşeşte cu o idilă pe lângă <<plopii fără soţ>>, ce străjuieşte minunat malurile Begheiului. E penibil să fii numai spectator şi mai ales dacă eşti tânăr te simţi ca o monedă veche şi uzată privind la încordarea trupurilor, la veselia şi exuberanţa tinerească a celor care practică sportul alb”. [„Opinia”, Anul VI, nr.31, Timişoara, 15 iunie 1935].

LĂSAȚI UN MESAJ