DISTRIBUIȚI

Sâmbătă, 5 august a.c., jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timişoara, pe timpul unei acţiuni de combatere a faptelor de comerţ ilicit, au depistat, în zona pieţei „Flavia” din municipiul Timişoara, două persoane care comercializau produse despre care există suspiciunea că a fi contrafăcute.

Una dintre persoane, o femeie domiciliată în judeţul Galaţi, comercializa articole cosmetice iar cea de a doua, un bărbat din municipiul Timişoara, comercializa sticle cu parfum. Toate produsele oferite spre comercializare, găsite asupra persoanelor, purtau numele unor cunoscute branduri.

Jandarmii au ridicat, în vederea confiscării, produsele cosmetice şi cutiile cu parfum şi au întocmit actele de sesizare necesare organelor de urmărire penală, având în vedere faptul că „punerea în circulaţie a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare” constituie infracţiune, prevăzută şi sancţionată de Legea nr. 84/1998, republicată.  

 

LĂSAȚI UN MESAJ