DISTRIBUIȚI

„Câţi dintre fii neamului nostru au avut ocazia, în viaţă, să viziteze cel mai mare centru industrial al ţării româneşti: Reşiţa. Pentru că ştiu că sunt puţini acei ce au avut acest prilej vom căuta ca în această pagină consacrată muncei să le conturez o icoană a oraşului industrial.

Vom face împreună cu cetitorii o scurtă vizită la uzinele de fier Reşiţa. Şi pentru că nu sunt nici eu şi nici cetitorii noştri <<tehnicieni>> nu ne vom ocupa despre partea tehnică. Aceasta o lăsăm în seama specialiştilor. Pe noi ne atrage aici aspectul în general şi momentele mai impresionante din industria fierului şi oţelului românesc.

Reşiţa e veche. Veche de când lumea. Strămoşii noştri au lucrat şi ei aici fierul şi aurul. Astăzi localitatea are aspectul unui orăşel curat şi cu mult pitoresc. Nota originală i-o imprimă uriaşa uzină. Peste 20 de coşuri de fabrică (reşiţenii le cunosc exact numărul) se întind ca nişte braţe încremenite spre cer. Din gura neagră fumegă uneori fumul subţire albăstrui, alteori năvalnice torente de fum negru.

În Reşiţa, oraşul cu uzina trăiesc într-o simbioză frăţească. Oraşul e uzina şi uzina e oraşul. Totuşi, vorba românului, <<frate, frate dar brânza-i pe bani>>.

De jur împrejurul uzinei se întinde un zid înalt de 2 metri. Deşi acest zid este găurit de 22 de porţi, totuşi nu se intră decât pe una singură. Dacă ai norocul să intri aici, tu străin, nu te poţi plimba prin vasta uzină ca vodă prin lobodă.

Oriunde mergi te escortează un pompier. Şi în dus şi la întors. Numai aşa se poate asigura o ordine perfectă în uriaşa uzină.

Dacă poate interesa cu adevărat ceva pe vizitatorul Reşiţei este turnarea pieselor din fontă şi oţel. Acest aspect este atât de interesant că nu poate fi uitat niciodată.

Spectacolul turnării oţelului trebuie privit noaptea. Atunci are în el toată feeria, tot frumosul.

Pe lângă furnalele înalte şi cuptoare electrice se plimbă oameni îmbrăcaţi în costume izolatoare de azbest, altfel iar prăjii de vii căldura dogoritoare. Îţi par în umbrele lor mari, alungite, ca nişte titani făurari, din mitologie, cari meşteşugesc fierul şi oţelul.

Când masa metalului s-a topit se dă drumul lichidului. Din gura cuptorului izvorăşte un râu de foc, care înaintează cu o încetineală exasperantă. Totul atunci se colorează în roşu-orange. Şi oamenii şi interiorul. Culoarea aprinsă domină.

La Reşiţa sunt oameni de oţel şi oameni de pae. Ca primă exemplificare citez numele valorosului inginer Alexandru Pop, directorul general al uzinelor. Acest muncitor, nu râdeţi pentru că inginerul Pop lucrează şi ca muncitor în uzine, se scoală de la 5 dimineaţa. Primul intră în uzină şi noaptea târziu părăseşte fabrica. Este un icorigibil delincvent la legea muncii, căci lucrează 16 ore pe zi în loc de opt.

Atâta energie desfăşoară acest om încât cu drept cuvânt se poate spune că parcă e turnat din oţel.

Dar am mai spus, că sunt şi oameni de pae la Reşiţa. Aceia sunt puşi pentru decorul firmei în consiliul de administraţie. Şi aceştia sunt plătiţi cu milioane grele.

O vizită la Reşiţa îţi mai umple sufletul şi de o durere inevitabilă. Aici îţi poţi da seama de resursele bogate ale ţării noastre şi te cuprinde o tristeţe adâncă pentru mizeria în care se zbat cei mai mulţi români”. [„Nord-Vestul”, Anul I, nr.2, 29 martie 1936].

LĂSAȚI UN MESAJ