DISTRIBUIȚI

Timișoara Saracens are șansa să câștige un nou trofeu sâmbătă, deoarece Cupa Regelui se poate decerna după doar două meciuri câștigate. Bănățenii vor să câștige din nou trofeul cu rivala din Baia Mare, chiar dacă competiția a ajuns la o asemenea desfășurare ridicolă, după retragerea a trei echipe.

Ionel Badiu va fi titular de data aceasta. Vor lipsi Jody Rose, Brian Sefanaia, și Dorin Lazăr, accidentați, dar și Fonovai Tangimana, care nu face parte din lot. „Avem experiența finalelor din ultimii ani. Am jucat opt finale cu succes în ultimii ani. Nu e nimic diferit, vrem să câștigăm și suntem pregătiți pentru asta. Baia Mare a câștigat ultima ediție de Cupa Regelui și dorește să câștige din nou. Nu e o pregătire excelentă pentru acest meci, noi am jucat meciul cu Steaua, ei nu au avut meci, dar nu e o situație pe care să o putem controla. Suntem încrezători, sperăm să profităm de această oportunitate”, a declarat Sosene Anesi, care îl înlocuiește pe Matt Williams, plecat temporar în Australia.

Vasile Rus este căpitan din nou. „Tratăm meciul ca pe o finală. Dacă vom câștiga mâine seară, vom câștiga Cupa Regelui. Este un trofeu în plus pentru noi. Așteptăm un meci foarte disputat, greu cu Baia Mare, tot timpul cu ei avem meciuri grele. Noi venim însă după o săptămână în care am lucrat foarte bine și nici nu se pune problema să nu câștigăm”, a spus Rus.

Clubul așteaptă cât mai mulți suporteri. „Profităm de această oportunitate și sperăm să jucăm cu trofeul deasupra capului. Se va juca cu trofeul pe masă. Federația trimite trofeul la Timișoara, sperăm să câștigăm. Așteptăm cât mai mulţi timișoreni iubitori de sport pe Dan Păltinișanu”, a precizat vicepreședintele Dușan Filipaș.

Meciul începe sâmbătă la ora 19 pe ”Dan Păltinișanu” și e televizat de Dolcesport. Intrarea va fi liberă.

(foto: facebook.com/rugbytimisoara)

LĂSAȚI UN MESAJ