DISTRIBUIȚI

1-24 septembrie 2017, Palatul Baroc, Piața Unirii, nr. 1, Timișoara

Marina Bejan abordează pânza asemenea unei coli albe, povestește în culori experiențele spațiale. Ideea acestei expoziții a început practic la unul dintre etajele Pinacotecii din Munchen, ” din punctul în care mă aflam, imaginea îmi oferea formula perfectă a unuei perspective euclidiene. Emoția îmi era puternică și clară, dar deloc lămurită. Coloanele drepte, rigide,- perfecțiune a verticlității zidăriei-, duceau pe pavimentul lin și lucios la scări care se cereau coborâte și urcate pentru a ajunge la misterul și incitarea pe care le provoca ușa din capătul perspectivei. Așa cum iluzia depărtării mi-o arăta, mică și neînsemnată, trebuia să dea într-un alt tărâm”.  Așa își începe povestea pe pânză Marina Bejan.

Interesant, dar deși primele două imagini ale expoziției dezvăluie un hol rigid, imaculat, amplu, îți dă senzația că ți-a căzut cerul în cap, că ești pierdut într-un spațiu atât de mare, cu linii atât de drepte. Simți nevoia de a descoperii norii.

Norii ei sunt haotici, îmbracă construcțiile rigide ale citadelei. Pot pătrunde printre și prin clădiri, pot da sens zilei, de exemplu,  când parcurgi, în buclă, un drum cu automobilul, în trafic. Cu toate că nu sunt palpabili, vizual au, dar practic nu au formă, completează cât se poate de romantic orice peisaj, norii sunt și ei o construcție de elemente, se poate descărca pozitiv sau negativ.

”Sînt liberă, căci suprafața mea se întoarce spre o altă adîncime. Sîntem doar noi două, față în față, nimic din afară nu mă poate împiedica să descopăr, să văd, altceva decît ceea ce geometria ei cuprinde. Linie dreaptă, linie curbă. Nu cred că i se potrivea norului ceva mai bine decît geometria de caucic- în mentalitatea occidentală, nume dat în glumă unui spațiu aflat sub valori îndepărtatede acea perspectivă, euclidiană”, încheie artista povestea pe pânză.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ