DISTRIBUIȚI
?????????

Conducătorii de mopeduri și motociclete care trec prin pasajul pietonal de pe str. Jiul, surprinși de camerele video, urmează a fi sancționați de polițiștii locali din cadrul Serviciului Circulație Rutieră. Aceştia au constatat că în ultimele trei zile un număr de 6 conducători de mopeduri au circulat cu astfel de vehicule prin pasajul pietonal de pe str. Jiul. Imaginile permit identificarea lor.

„Reamintim că în această locație există indicator care interzice pătrunderea mopedurilor, motocicletelor etc prin pasajul pietonal, fiind amplasate și camere video pentru a-i depista pe cei care nu respectă legislația în vigoare. Sancțiunile prevăzute de OUG 195/2002 pentru astfel de fapte sunt între 290 și 435 lei și 2 puncte penalizare la permis. Cetățenii au reclamat în mai multe rânduri că persoane care conduc mopeduri sau motociclete circulă cu acestea prin pasajul pietonal și, din cauza faptului că acesta este închis, în interior aerul devine irespirabil pentru pietonii și bicicliștii care trec prin pasaj. Poliția Locală Timișoara face apel la aceste categorii de conducători să respecte prevederile legale, în caz contrar fiind sancționați”, transmite biroul de comunicare a Poliţiei Locale.

LĂSAȚI UN MESAJ