DISTRIBUIȚI

„Este de netăgăduit că adesea dragostea comite prostii greu de reparat, fapt confirmat şi de întâmplarea de mai jos.

  1. Sz., profesoară de pian, văzând că anii trec şi simţind mai ales în singurătatea serilor lungi de iarnă, la gura sobei, cât este de apăsătoare lipsa unui tovarăş, s-a hotărât să se căsătorească.

Pentru acest scop s-a adresat unei peţitoare, care natural că i-a promis că-i va găsi un soţ minunat de frumos, de treabă şi iubitor. Şi într-adevăr, nu peste mult s-a prezentat la locuinţa <<miresei>> un flăcău voinic de vreo 63 de ani, pensionarul Gh.B.; dovadă că statul comite adesea greşeli, calificând drept bătrâni oameni cu inima (şi corpul?) veşnic tineri, cari încă mai pot iubii.

Rămaşi singuri, candidaţii la căsătorie au început să facă planuri de viitor, discutând despre modul de organizare a căminului lor.

Dar o greutate se ivi, anume logodnicul avea datorii de 45.000 lei cari îl împiedecau să încheie o căsătorie înainte de a se achita de ele. Vezi, este o chestiune de onoare, care eclipsează curăţenia unei căsnicii.

Fericita mireasă nu şovăi să sacrifice pe altarului lui Amor cei 45.000 lei pe care îi avea, oferindu-i (ca avans de zestre) flăcăului pensionar, spre a-şi plăti datoria în grabă, ca să-şi poată uni viaţa.

Cu jurăminte de dragoste veşnică şi cu lacrimi fierbinţi de recunoştinţă fericitul Casanova plecă cu bani cu tot, pentru a nu mai reveni niciodată.

Biata mireasă aşteptă cu nerăbdare o săptămână, două, ca să revină alesul inimii ei, dar în zadar. Şi atunci, în loc să se retragă la o mănăstire sau să comită o altă prostie, s-a adresat judecătoriei, reclamând pe hoţul inimii şi banilor ei.

Procesul s-a amânat de câteva ori din cauza absenţei lui Casanova de 63 de ani şi acum se va judeca din nou la 22 ianuarie, când poate emoţionanta dramă a unei inimi frânte va lua sfârşit printr-o sentinţă de condamnare a lui Gh. B. pentru escrocherie”.

Culeasă de Felix Ostrovschi din „Înfrăţirea” (Anul II, nr.83, Timişoara, 17 decembrie 1934)

LĂSAȚI UN MESAJ