DISTRIBUIȚI

Asociația Filmtett din Cluj-Napoca și Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara organizează a 17-a ediție a Zilelor Filmului Maghiar, care se va desfășura în 2-3 octombrie 2017 în Sala Studio a teatrului. Subtitrarea filmelor va fi în română sau engleză, iar intrarea este liberă.

La ediţia din 2016 s-au organizat proiecţii simultane în 12 oraşe, iar o selecție a filmelor proiectate în festival va fi prezentată și în Timișoara, sub titulatura Zilele Filmului Maghiar.

Programul festivalului

Luni, 2 octombrie, 17:30 Filmele Taberei de creație Filmtett workshop, ediția 16, subtitrare în română:

Tabăra de creație Filmtett se desfășoară începând din 2002 și are un rol de suplinire, dar și complementar formării profesionale. Tabăra le oferă ocazia tinerilor talentați din Bazinul Carpatic să experimenteze în diverse zone ale cinematografiei.

Luni, 2 octombrie, 19:00 Film documentar, subtitrare în română: Kanzoli Wanted – regia Tóth Ridovics Máté, Gálovits Zoltán, 2017, 74’

În urma castingului pentru filmul Miraj, în regia lui Hajdu Szabolcs, Ruzsa Rémusz primește rolul lui Kanzoli. Conform înțelegerii, un membru al echipei vine în România, la Căpeni, Covasna, să-l ia pe actorul amator la filmările care au loc la 800 de kilometri distanță. Sarcina pare ușoară, dar se ivesc obstacole neașteptate și, cu două zile înainte de filmări, se iscă un conflict serios cu localnicii.

Luni, 2 octombrie, 21:00 Lungmetraj, subtitrare în română: Cetățeanul, regia Vranik Roland, 2017, 109’

Wilson trăiește în Ungaria, ca refugiat. De ani de zile lucrează în Budapesta ca agent de pază, iar cea mai mare dorință a lui este să devină cetățean maghiar. De fiecare dată, însă, pică examenul. Mari, o profesoară de maghiară și de istorie, de aceeași vârstă cu Wilson, îl ajută să învețe, iar între cei doi ia naștere o poveste de dragoste. Mari ia o decizie importantă: își părăsește soțul și se mută acasă la bărbatul de culoare. Viața lui Wilson pare a lua o turnură fericită, brusc, însă, apare în poveste Shirin, o refugiată din Iran, a cărei singură șansă este o căsătorie formală cu un cetățean maghiar. Situația devine, încet și sigur, foarte neplăcută: bărbatul trebuie să aleagă între iubirea pentru Mari și responsabilitatea pe care o simte față de refugiată.

Marți, 3 octombrie, 17:30 Film documentar, subtitrare în engleză: Ce e cu circul ăsta? regia Halász Glória, 2017, 86’

Printr-o adevărată echilibristică între realitate și ficțiune, filmul ne oferă ocazia să intrăm în viețile artiștilor trupei de circ contemporan Recirquel și în interiorul procesului prin care se naște un spectacol. Aflăm că eroii unor producții care ne taie răsuflarea sunt în primul rând oameni: uneori și lor le este teamă, uneori și ei suferă, uneori și ei au vise și dorințe. Iar visele lor pot fi intuite când au spectacole într-un port, într-o cârciumă sau chiar pe acoperișul unei case vechi de 100 de ani.

Marți, 3 octombrie, 19:00 Lungmetraj, subtitrare în română: Puțul, regia Gigor Attila, 2016, 96’
Interzis spectatorilor sub 16 ani

Undeva în apropierea graniței Ungariei cu Austria, în mijlocul pustietății, se află o benzinărie. Amplasarea ei e la fix pentru un „antreprenor” care trăiește din traficarea femeilor în Elveția, iar această stație de tranzit nu dă de gândit nimănui. La benzinărie lucrează bătrânul alcoolic István, care era acolo de dinainte de „afacere”, iar fetele sunt transportate o dată la două, trei săptămâni. Într-o zi leneșă de vară fierbinte, la benzinărie apare fiul lui István, părăsit de mama lui. În același timp, mașina care transporta fetele se defectează, astfel că, timp de câteva zile, atât ele, cât și șoferul rămân blocați cu István și fiul lui. Vor ieși la iveală atât sentimente, cât și secrete bine păstrate până acum…

Marți, 3 octombrie, 21:00 Lungmetraj, subtitrare în română: Cu inima curată, regia Vranik Roland, 2017, 109’
Interzis spectatorilor sub 16 ani

Cel de-al doilea lungmetraj al lui Till Attila spune povestea unei găști de tipi în scaune cu rotile. Doi tineri cu dizabilități motorii se împrietenesc cu un ucigaș plătit cool și șmecher, în scaun cu rotile și el. Astfel, cei doi ajung în slujba mafiei. Protagoniștii nu au mare lucru de pierdut, deși în această aventură nimic nu e ceea ce pare. Nu există graniță între realitate și imaginație și, în timp ce eroii noștri trec dintr-un schimb de focuri în altul, începem să vedem tot mai clar provocările vieții de zi cu zi într-un scaun cu rotile. Mai mult, vom trăi cu emoție momentul în care un fiu părăsit își iartă tatăl.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ