DISTRIBUIȚI

Antrenorul Ionuț Popa a făcut din nou valuri după ce a spus că din prima etapă a returului, cu Concordia Chiajna, Poli nu va mai putea juca la Timișoara. Conducătorii spun însă că Stadionul ”Dan Păltinișanu” va fi adus la cerințele actualului sezon și nu vor fi probleme.

Condițiile de omologare pentru acest sezon implică unele schimbări, cum ca toate camerele de filmat să nu mai fie amplasate contra soarelui, adică spre Vest, fiind vorba de meciuri jucate seara, și la fel să fie poziționate și cabinele de comentatori, de pe partea de unde se filmează. La ”Dan Păltinișanu”, cerințele nu sunt îndeplinite. Mai mult decât atât, camerele și comentatorii filmează în aer liber, iar la stadion nu există Internet funcțional pentru presă, nici în sala de conferințe. Din aceste motive, televiziunile au început să facă presiuni, iar Popa a anunțat că echipa trebuie să se mute din ora.

”Am vorbit cu domnul președinte CJT Călin Dobra, are toate deschiderea. Se vor face toate modificările necesare, iar echipa va juca la Timișoara toate meciurile. Călin Dobra este un om care sprijină sportul”, ne-a declarat vicepreședintele Radu Birlică. Popa, supărat pe lipsa banilor, a mai venit cu scenarii nerealiste în ultimul timp, anunând că el și fotbaliștii vor picheta sediul ANAF, sau o ședință de consiliu local, pentru a convinge consilierii să dea bani pentru echipă. De asemenea, antrenorul a spus că cei care dau bani la fotbal trebuie să facă închisoare, iar DNA să intervină dacă Mailat devine liber la comisii.

(foto: Leczki Jozsef)

LĂSAȚI UN MESAJ