DISTRIBUIȚI

La data de 10 octombrie, procurorii  DIICOT Timişoara au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaților Altstadter Cristian Loredan , cetățean german, Ilinca Ioan Bogdan şi Bîrnaz Constantin Adrian, pentru săvârşirea infracțiunii trafic de droguri de risc.

S-a reținut faptul că inculpatul cetățeanul german de origine română, împreună cu cei doi români  întrețineau pe raza jud.Timiș mai multe culturi de cannabis, pe care, după recoltare, le uscau, tratau și ambalau într-o locație situată pe raza loc. Blajova, jud.Timiș. Ulterior, cantitățile de cannabis erau comercializate en-gros, în cantități de minim jumătate de kilogram, către un cerc de dealeri din Timișoara.

În data de 09.10.2017 a fost organizat un flagrant, inculpații fiind depistați deținând asupra lor cca.1 kg droguri de risc – cannabis. În noaptea de 09/10.10.2017 au fost efectuate percheziții domiciliare autorizate la un număr de 5 (cinci) locații aparținând inculpaților, fiind depistate alte cantități de droguri (circa 6 kg cannabis).

Ulterior, în cursul zilei de 10.10.2017, a fost efectuată o percheziție domiciliară și la locația situată pe raza loc. Blajova, jud.Timiș, unde a fost descoperită o cantitate de circa 200 sute de kilograme de muguri cannabis (pregătită pentru comercializare), precum și câteva sute de plante în curs de recoltare (cantitatea totală aferentă acestora urmând a fi stabilită în urma recoltării).

De asemenea, la data de 11.10.2017, la limita județelor Timiș și Caraș-Severin, au fost identificate alte patru culturi de cannabis, care la acest moment se află în curs de cântărire, cantitatea fiind estimată la ordinul câtorva tone.

La data de 11.10.2017 Tribunalul Timiş a dispus arestarea preventivă a inculpaţilor pentru o perioadă de 30 de zile.

Acţiunea a fost efectuată împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.La acțiune au participat și luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, precum și jandarmi.

 

LĂSAȚI UN MESAJ