DISTRIBUIȚI

În cadrul Festivalului Timișoara Muzicală ediția XLII-a, duminică, 15 octombrie, pe scena Operei Naționale Române se joacă Turandot, operă în 3 acte compusă de Giacomo Puccini. Spectacolul este cântat  integral în limba italiană şi titrat în limba română.

Din distribuție fac parte:  Principesa Turandot – Dragana Radakovič (Serbia), Calaf- Hector Lopez (Cluj-Napoca), Timur- Octavian Vlaicu, Liu -Narcisa Brumar,  Ping  -George Proca,Pang -Mircea Dan Petcu, Pong -Remus Alăzăroae, Împăratul Altoum- Sabin Plăcintă Ciurescu, Mandarinul -Marius Goșa, Principele Persan- Victor Geru, Călăul -Manuela Ardelean. Corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române Timişoara

Acțiunea are loc la Peking, (China), în urmă cu multe sute de ani. Fiica împăratului Altoum, principesa Turandot, se va căsători cu pretendentul de sânge regesc care va izbuti să dezlege cele trei enigme puse de ea, iar dacă nu va ghici va fi decapitat. Ultimul dintre prentendenți este prinţul Persiei,care urma să fie decapitat asemeni tuturor celorlalţi pretendenți. În mulţimea adunată la execuţia prinţului persan un bătrân este trântit la pământ, iar micuţa sclavă care îl însoţeşte strigă după ajutor pentru a-şi salva stăpânul. Un tânăr sare în ajutor. Se dovedește că cei doi bărbați sunt de fapt bătrânul Timur, regele detronat al Tartariei, tatăl prinţului Calaff , tânărul săritor. Soarta despărţise de multă vreme pe tată de fiu şi această regăsire neaşteptată le aduce pentru moment fericire, lor şi tinerei sclave Liu.

Apariţia lui Turandot în lumina lunii în cucerește pe Calaff, care  încercă la rândul său să dezlege enigmele și reușește acest lucru. Principesa încearcă să se elibereze de legământul făcut şi-i cere împăratului să o salveze, să nu o dea unui necunoscut. Calaff îi acordă o şansă: dacă până în zorii zilei Turandot va reuşi să-i afle numele, el consimte să aibă aceeaşi soartă cu a tinerilor veniţi până atunci; de nu va deveni soţia lui. Calaff nu este trădat de slujnica Liu, care își slujește stăpânul cu prețul vieții. Calaff topeşte într-o îmbrăţişare inima de gheaţă a frumoasei Turandot, în ochii căreia apar primele lacrimi omeneşti.

LĂSAȚI UN MESAJ