DISTRIBUIȚI

Librăria La Două Bufnițe  are pe agenda acestor trei zile, trei evenimente care mizează pe interacțiune scriitor- cititor, și promovează actul artistic.

Astăzi, 20 octombrie, este programată, de la ora 18.30, o întâlnire cu Alice Popescu despre Lucrul de mână. Prezintă: Robert Șerban și Cornel Ungureanu

„Avem acum acest excelent volum intitulat Lucru de mână, un volum cu o structură originală (nu doar prin felul în care sunt gândite cele trei părţi ale cărţii, ci şi prin ideea notelor-poem), cu texte în care câteva existenţe (a autoarei, a mamei, a tatălui, a Maminei, a bunicului) sunt marcate de linii ce se întrepătrund şi se despart sofisticat şi emoţionant, desenând o hartă intimă, a vulnerabilităţilor, o hartă cu o legendă gravă, o legendă care ne ajută să pătrundem în teritoriul poeziei scrise de Alice Popescu. Paradoxal, forţa autoarei vine din fragilitatea sa, pentru că această fragilitate transcende cadrul observaţiei imediate, al stărilor sufleteşti primare.“ Ciprian Măceșaru

Mâine, 21 octombrie, concert susținut de elevii Școlii Chromatik Voice- Textures of Baroques music, de la ora 19.00. Intrarea este liberă

Belean Petronia și Dragoș Darius vor încânta publicul cu un recital de muzică veche, fiind acompaniați la orgă de Robert Bajkai-Fabian.

Cei doi artiști în devenire sunt elevi ai școlii „Chromatik Voice Timișoara”, coordonată de Valentina Cotinschi, având la activ numeroase premii la concursurile de canto.

Program:

1. Pieta Signore- Alessandro Stradella, Dragoș Darius

2. Amor Ch’attendi- Giulio Caccini, Belean Petronia

3. O Cessate di Piagarmi- Alessandro Scarlatti, Dragoș Darius

4. Domine Deus, Gloria in D Major, RV 589-Antonia Vivaldi, Belean Petronia

5. Caro mio ben-G iordani Tomasso, Dragoș Darius

6. Cantata BWV 147, Jesu, Joy of Man’s Desiring- Johann Sebastian Bach,  Belean Petronia

7. Lascia Ch’io Pianga, Opera Rinaldo- George Frederic Handel,  Dargoș Darius

8. Vergiss Mein Nicht, Aria BWV 505- Johann Sebastian Bach, Belean Petronia

9. Cantata BWV 148, Nr.6, Jesus Give me Strength- Johann Sebastian Bach,  Dragoș Darius

10. Ave Maria- Johann Sebastian Bach, Belean Petronia

Duminică, 22 octombrie, de la ora 17.00, lansarea cărții O vară cu Isidor de Veronica D. Niculescu,

Atelier de lectură & dezbatere Polirom Junior

Prezintă cartea: Daria Percec, Andreea Nacu, Alexandra Timiș

Citesc fragmente: Iulia Gabor, Sara Anglițoiu, Lara Stănilă

 

LĂSAȚI UN MESAJ