DISTRIBUIȚI

Timpul se scurge în defavoarea lui Ionuț Popa  la Poli Timișoara, după ce a pierdut cu 7-0 cu Steaua. Timișorenii au un program încărcat, cu partid de Cupă de miercuri cu ASU Poli, dar și meciul de sâmbătă cu Astra, din campionat, însă sursele spun că zilele actualului antrenor sunt numărate, iar favoritul este Leo Grozavu.

Sâmbătă, Leo Grozavu a venit la baza Unirea din Cluj, unde a urmărit meciul din Liga Elitelor U19 dintre CFR și Poli Timișoara. Tehnicianul stabilit în ”inima” Ardealului a stat cu Florin Bătrânu, responsabilul cu Centrul de Copii și Juniori al alb-violeților, vechi prieten al lui Grozavu. ”M-am întâlnit cu Florin Bătrânu m-am întâlnit pentru că îmi e un vechi prieten, din perioada când am jucat la Dinamo. Și familiile noastre sunt prietene. Am vorbit despre fete (râde). A fost o discuție privată, am depănat amintiri, am vorbit despre fotbal. Acum aștept să-i întorc eu vizita. Se putea și mai bine. Mă așteptam la mai multe. De la Poli nu prea m-a impresionat nimeni, mai degrabă câțiva copii de la CFR”, ne-a precizat Grozavu.

Rămas fără echipă din mai, Grozavu nu a confirmat, dar nici infirmat categoric o sosire la Timișoara. ”Sunt pure speculații. Am mai avut discuții în perioada aceasta, sunt diferiți agenți care mi-au spus că sunt cluburi interesate. Dar nimic concret. De Timișoara au mai fost discuții în trecut. Acum, normal, când nu sunt rezultate, apar nemulțumirile și primele variante sunt antrenorii liberi de contract. Ar putea fi o variantă, depinde în ce condiții, am înțeles că și acolo sunt niște probleme. Sunt lucruri care ar trebui discutate. Dar este o discuție pur ipotetică”, a spus Grozavu despre zvonurile din ultima perioadă.

La Poli, Grozavu s-ar întâlni cu Marius Croitoru. Mijlocașul are un salariu de peste 6000 de euro, dar este exclus din lot, după ce a plecat la vestiare înainte de finalul meciului cu CFR Cluj. La Botoșani, cei doi s-au certat în 2015, și de atunci, mijlocașul a ajuns la Timișoara. Grozavu a evitat să răspundă cum ar lucra cu el. ”Nu pot să vă răspund la această întrebare. Deja v-am spus prea multe”, a mai spus Grozavu.

(foto: botosaninews.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ