DISTRIBUIȚI

Cei de la Ripensia Timișoara au decis să numească un antrenor interimar după demisia lui Remus Steop. Radu Suciu se va ocupa săptămâna aceasta de pregătirea echipei de Liga a II-a, după ce primul antrenor de la reînființare ocupa de câteva sezoane funcția de director tehnic.

De altfel, în staff au avut loc și alte schimbări. Nu doar Steop a plecat, ci și Orlando Trandu, secundul echipei. Radu Suciu, fostul portar al lui Poli, s-a ocupat în toată perioada aceasta de echipa Primavera, dar și de juniori, inclusiv noul proiect Academia Ripensia. Cel mai probabil, noul antrenor va schimba sistemul de joc al Ripensiei și va renunța la așezarea 4-4-2 utilizată de predecesorul său. Este posibil ca timișorenii să încerce un joc mult mai combinativ cu Dunărea Călărași.

Ripensia caută un antrenor nou și rămâne de văzut când și cine va veni. Cel mai probabil, se va merge pe varianta unui antrenor local. Deocamdată, nici luni, nici marți dimineață, președintele Radu Ienovan nu a putut fi contactat telefonic pentru mai multe lămuriri. Un lucru e sigur, că sâmbătă, în Ciarda Roșie, urmează un nou meci televizat.

Partida cu Dunărea Călărași începe sâmbătă la ora 12.

(foto: facebook.com/RipensiaTimisoara)

 

LĂSAȚI UN MESAJ