DISTRIBUIȚI
????????????????????????????????????

Astăzi, 3 noiembrie, de la ora 13.00, Piaţa Iosefin se va transforma pentru o oră într-o galerie de artă, care va găzdui lucrările elevilor.  Timp de zece zile, Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană a  poposit în cartierul Iosefin, unde a demarat proiectul Birdhouse Gallery.

30 de elevi de la Colegiul Tehnic de Vest şi de la Şcoala Gimnazială nr.12 din Timişoara, coordonaţi de artişti internaţionali şi locali au creat propriile galerii de artă precum şi instrumente muzicale, folosind material reciclat, vopsea, dar mai ales propria imaginaţie şi ingeniozitate. Rezultatele muncii lor vor prezentate într-o serie mobilă de expoziţii publice cu galerii sub forma unor cuiburi de păsări, dar şi a unor simfonii.

Mâine, 4 noiembrie, proiectul se va îndrepta către zona centrală a oraşului.

De la ora 13:00, galeriile de artă vor ajunge în Piaţa Libertăţii, pentru ca, trei ore mai târziu, să fie găzduite de Iulius Mall.

Artiștii internaţionali invitați care i-au coordonat pe elevi au fost, la rândul lor, timp de două săptămâni, rezidenţi ai cartierului istoric Iosefin. Nedyalko Delchev (Bulgaria) – producător de teatru şi artist; Maciek Salamon (Polonia) – artist şi musician; Nils Personne (Suedia) – compozitor şi musician au fost ajutaţi în proiect de artiștii locali Alina Giurgiu, Silvia Takacs și Andrei Ursu.

”Timp de două săptămâni, peste 30 de elevi și-au imaginat propriul univers împreună cu 3 artiști internaționali și 3 din Timișoara creând obiecte de arta din materiale reciclabile, vopsele, fantezie și candoarea vârstei. Au cântat, au defilat prin curtea școlii și prin cartier, s-au bucurat de toamnă cu emoția pregătirii expozițiilor de la sfârșitul săptămânii, în curtea școlii, în cartierul Iosefin, în Piața Libertății și la Iulius Mall, unde îi poate vedea și admira toată lumea. Povestea va continua și la anul, în alte zone ale orașului, pentru a aduce cultura și arta mai aproape de toti.”– Simona Neumann, director executiv – Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană

Proiectul Birdhouse Gallery face parte din clusterul interdisciplinar HOME! şi este organizat de Asociaţia Timişoara – Capitală Culturală Europeană, în parteneriat cu Institutul Intercultural Timişoara, Colegiul Tehnic de Vest şi Școala Gimnazială nr.12 Timișoara.

 

LĂSAȚI UN MESAJ