DISTRIBUIȚI

Cei de la ASU Poli au o deplasare lungă în runda intermediară din Liga a II-a, la Foresta Suceava, ultima clasată. Chiar dacă deplasarea e una lungă în kilometri, echipa suporterilor o face cu avionul, și ar putea profita de perioada aceasta din program, în care au jocuri cu adversari mai accesibili, așa cum a fost și Știința Miroslava.

Partida din Arena va fi miercuri la ora 14, dar antrenorul Bogdan Andone cred că vor fi mulți spectatori. ”Urmează o deplasare foarte dificilă. Doar noi puteam să avem norocul să prindem intermediară la Suceava. Vedem cum vom gestiona meciul. Încercăm să scoatem maximul posibil. Suceava este o echipă în creștere, cu jucători de calitate. Am mai vorbit cu foști colegi de-ai mei, care mi-au spus că au o echipă bună. Ne așteaptă un joc foarte dificil, nu e deloc ușor să joci la Suceava. Vine lume la meci, au mereu 2500-3000 de spectatori. E o presiune enormă. Au câștigat și sâmbătă la  Pandurii. E foarte important cum ne recuperăm după meciul cu Miroslava, pentru că e timpul foarte scurt”, a declarat antrenorul lui ASU Poli.

Pentru acest meci va fi suspendat Raul Krausz, iar după plecarea lui Borislav Topic, cu siguranță cuplul de fundași centrali va fi clasic, cu Ioan Mera și Dănuț Bilia. Echipa pleacă pe ruta Timișoara-Iași cu avionul, iar din capitala Moldovei merge spre Suceava cu autocarul. Întoarcerea va fi după meci, cu autocarul pe tot traseul. Suceava ocupă locul 20, cu 10 puncte, iar bănățenii au 23 de puncte și sunt pe locul 6.

Partida de miercuri de la ora 14 nu va fi televizată.

(foto: Emanuel Titus Iliesi)

LĂSAȚI UN MESAJ