DISTRIBUIȚI

Litigiul dintre Poli Timișoara și Sebastian Mailat se prelungește din nou. După ce Comisia de Recurs a stabilit un nou termen în 7 noiembrie, la ora 17, cazul s-a mai amânat o dată, pentru marți, 9 noiembrie.

Fotbalistul colaborează cu doi agenți și a dat în judecată clubul la Comisia de Disciplină când a avut 90 de zile de neplată. Practic, din declarațiile date de-a lungul vremii reiese că jucătorul și impresarii nu doresc neapărat ca Mailat să plece cât mai rapid de la Poli, ci să obțină un contract mai avantajos pentru jucător. Comisia de Disciplină i-a dat dreptate fotbalistului, iar clubul a  făcut recurs. Odată ce și a doua comisie va da o decizie, aceasta va fi definitivă pe plan intern. Partea nemulțumită se va putea adresa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne.

Dacă Poli pierde, va fi însă dificilă să conteste decizia la TAS. Pentru tribunalul din Elveția se depun garanții bănești destul de mari, iar clubul are probleme financiare destul de mari. Așadar, dacă joi, Comisia de Recurs menține sentința Comisiei de Disciplină, alb-violeților le va cădea ca o veste foarte proasta. Conform mai multor speculații, și Gigi Becali ar fi interesat de Sebastian Mailat, evaluat acum la 250.000 de euro pe site-ul transfermarkt.de.

(foto: romaniansoccer.ro)

LĂSAȚI UN MESAJ